Expres

BRAȘOV. Pensionarii săraci mai sunt așteptați să-și ridice tichetele de 100 de lei

 

Direcția de Asistență Socială (DAS) anunță că tichetele sociale distribuite în cadrul Campaniei „Dar din suflet pentru seniori”, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, mai pot fi ridicate până în data de 31 decembrie 2021 (vineri).

Tichetele se ridică de la sediul Direcției de Asistență Socială (de pe strada Panselelor) în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 08.30-15.00 (cu pauză de dezinfecție 11.30-12.00) și joi între orele 8.30-17.00 (cu pauze de dezinfecție 11.30-12.00 și 14.30-15.00).

Pot beneficia de aceste tichete sociale pensionarii care au domiciliul stabil în municipiul Brașov, au venituri de până la 1.000 lei/lună și vârsta de minim 63 ani femeile și minim 65 ani bărbații, vârstă împlinită până în data de 31.12.2021 inclusiv. În cadrul campaniei, se acordă 10 tichete sociale în valoare de 10 lei (valoare totală 100 lei) care pot fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare.

Până în 27 decembrie au intrat în posesia tichetelor valorice 1,660 de persoane îndreptățite.

Ce documente sunt necesare pentru ridicarea tichetelor:

-actul de identitate (CI sau BI) în original și copie;

-cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original și copie;

-împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile;

-actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, în original și copie;

Actele menționate mai sus sunt obligatorii, neprezentarea unuia dintre acestea conducând la imposibilitatea acordării tichetelor sociale.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare