Expres

BRAȘOV. Pensionarii au primit două beneficii care se bat cap în cap

 

Medicii de familie ezită să dea medicamente compensate 90% pensionarilor, întrucât majorarea simultană, din această lună, a pensiilor și a plafonului de venituri pentru compensare îi pune în dificultate. Din această lună, pensionarii cu pensie de până în 900 de lei pe lună vor primi medicamente compensate cu 90% fără să mai dea declaraţii de venit la medicul de familie. Asta îi va scuti pe medici de o parte din birocraţie, dar, deşi prevederea este deja în vigoare, medicii de familie au câteva nelămuriri pentru care au trimis deja adrese la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Unii sunt deciși să nu prescrie asemenea rețete până nu este clarificată toată procedura, astfel încât să nu li se impute că au acordat facilități celor care nu erau îndreptățiți.

Din această lună, modificările efectuate în programul social de compensare cu 90% a medicamentelor pentru pensionari au devenit operaţionale. Astfel, începând cu luna iulie 2017, beneficiarii programului sunt pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituricare au dreptul la compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale prevăzute în sublista B (medicamente, care, pentru ceilalți asigurați, sunt cu 50% compensare). Până acum, beneficiau de această măsură vârstnicii cu pensii de maxim 700 de lei pe lună. Dacă primeau dobânzi pentru banii din bancă, dividende pentru acțiuni (de care nici nu mai știau, iar sumele sunt chiar infime) sau obţineau venituri din chirii erau excluşi din program, iar sumele de pe reţetele pe care le primiseră deja trebuiau să-i dea înapoi. Și medicilor li s-au imputat asemenea rețete, la recomandarea Curții de Conturi, dar CNAS a pierdut procesele pe această speță.

Beneficiu pentru o lună sau deloc

Acum, medicii de familie nu ştiu, de exemplu, în ce mod se aplică legea unui senior care vine cu talonul de pensie din luna iunie, pentru că prevederile sunt aplicabile din iulie. Asta în condițiile în care, din această lună, crește valoarea punctului de pensie cu circa 9% și se modifică astfel și cuantumul indemnizațiilor. Astfel, un pensionar care avea în iunie pensie de 850 de lei s-ar încadra în noul plafon, dar numai o lună, pentru că din iulie pensia lui trece de 900 de lei, sau nu va mai avea dreptul deloc.

De asemenea, mai sunt şi alte nelămuriri. „Acum în lege se face referire şi la indemnizaţia socială. Pensia a fost cumva uniformizată prin adăugarea unor sume la cei care aveau sume foarte mici, aşa încât pensia minimă în România să fie 520 de lei. Această indemnizaţie socială nu făcea parte din pensie şi până acum nu era foarte clar dacă putem să dăm reţetele acestea pacienţilor care au această indemnizaţie precizată pe talon. Trebuie să vă spun că nu mi se pare firesc să facem noi aceste integrări, adică să ne uităm noi pe talonul de pensie, să verificăm dacă au punctul de pensie actualizat, dacă există această indemnizaţie, şi nu ni se pare normal să strângem toate copiile de pe taloane şi să le trecem în atâtea registre”, a declarat dr. Sandra Alexiu, vicepreşedinta Societății Naţionale a Medicilor de Familie, prezentă la Brașov pentru întâlnirea bianuală a profesioniștilor din medicina primară.

Medicii sunt de părere ar fi mai bine ca aceste informaţii să poată fi verificate în softul informatic, într-o categorie specială. Pe de altă parte, la medicul de familie, beneficiarii programului nu vor mai depune declaraţia pe proprie răspundere referitoare la veniturile obţinute, ci vor prezenta doar talonul de pensie şi actul de identitate. Medicii spun că măsura este una bună, deoarece mai elimină o parte din birocraţie. „Modificarea legislaţiei a dus la eliminarea acelei declaraţii pe propria răspundere, de fapt, doar pensia este cea care contează în acest moment, ceea ce sigur ne simplifică procedurile, iar ridicarea plafonului lărgeşte şi accesul oamenilor la acest program de compensare”, a afirmat dr. Andrea Neculau, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie Braşov.

Medicii de familie au trimis deja adrese la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, de unde aşteaptă lămuriri.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button