Expres

BRAŞOV. Paza valorilor monetare, verificată de poliţişti inclusiv în zeci de supermarket-uri

 

În ultimele două săptămâni, poliţiştii de ordine publică au desfăşurat verificări privind modul de respectare a legislaţiei specifice domeniului pazei şi protecţiei pe linia colectării, manipulării, depozitării şi transportului valorilor monetare de către agenţii economici care operează cu acestea.

Controalele au avut loc în perioada 14 – 26 decembrie şi s-au finalizat cu aplicarea a 22 de sancţiuni contravenţionale (dintre care 13 pentru nereguli pe linia locurilor de depozitare a valorilor – în cuantum de 26.400 lei şi 9 pentru nereguli pe linia transportului de valori – în cuantum de 25.000 lei).

„În cadrul acțiunilor au fost controlate 127 de unități, fiind vizate în special cele care operează cu valori mari și care efectuează transport de valori în mod frecvent. Astfel, au fost verificate 54 de hiper/supermarket-uri, 2 centre de procesare valori monetare, 28 stații de distribuție carburanți și 43 casierii colectoare”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, Gabriela Dinu.
În cadrul acţiunii, reprezentanții unităților controlate au fost instruiți cu privire la precauţiile suplimentare legate de modul de manipulare, depozitare și transport al valorilor în perioada Sărbătorilor de iarnă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button