Expres

BRAŞOV. Pază sporită, în cabine speciale, la viitorul aeroport de la Ghimbav

 

Plenul Consiliului Judeţean Braşov a aprobat astăzi modificarea organigramei şi statului de funcţii pentru Direcţia de Pază şi Ordine a Judeţului Braşov, prin mărirea numărului de posturi de agenţi cu şase, ca şi, în cadrul rectificării bugetare, alocarea unei sume pentru achiziţia şi montarea de cabine speciale din care angajaţii să supravegheze spaţiul pe care se află deocamdată pista viitorului Aeroport Internaţional Braşov – Ghimbav.

Ca urmare, Direcţia de Pază şi Ordine a Consiliului Judeţean Braşov urmează a se dota cu trei cabine, toate urmând a fi instalate la Aeroport. Pentru cumpărarea cabinelor, direcţia va putea cheltui 15.000 de lei, dintr-o alocare de 50.000 de lei, destinată iniţial achiziţionării unui autoturism pentru direcţia amintită. „Conform ofertelor, preţul unei cabine, inclusiv transportul şi montajul, se ridică la valoarea de 5.000 de lei”, se arată în Hotărârea de Consiliu Judeţean (HCJ) de rectificare a bugetului, la acest capitol.

În cele trei cabine îşi vor desfăşura activitatea 15 paznici. De altfel, pe ordinea de zi a fost şi un proiect de hotărâre prin care organigrama direcţiei de pază urmează a fi suplimentată cu şase agenţi de intervenţie pază şi ordine, astfel că numărul total de salariaţi va creşte de la 120 la 126 (numărul maxim aprobat). Salariul de bază al unui agent de intervenţie pază şi ordine este de 1.365 de lei.
Direcţia de Pază şi Ordine din Consiliul Judeţean a preluat paza aeroportului şantierului Aeroportului Braşov începând cu data de 1 iunie.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare