BRAȘOV. Patru ore de controale, ieri, pentru combaterea cerșetoriei și nu numai
Polițiștii de la Secțiile 1-5 Poliție Brașov, împreună cu polițiști locali, au desfășurat ieri o acțiune pentru combaterea cerșetoriei, precum și pentru verificarea respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice, depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care parchează, fără drept, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități.
Controalele au avut loc în intervalele orare 10.00-12.00 și 12.-00-14.00.
„Polițiștii brașoveni au acționat în zonele aglomerate din municipiul Brașov, respectiv în zona centrelor comerciale, fiind instituite și filtre rutiere pentru verificarea modului de respectare de către conducătorii auto a prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 68 de persoane și au fost verificate 23 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 4.700 de lei.
Dintre cele 20 de sancțiuni contravenționale, 6 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice, 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor legale privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și 8 sancțiuni contravenționale pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.