Expres

BRAȘOV. Patru curbe de pe DN1 au devenit mai puțin periculoase (VIDEO)

  • parapetepredeal-detaliu.jpg
  • parapet_296076.JPG

Reprezentanții Direcției de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov au anunțat că a fost finalizată montarea parapetelor pe role în zona serpentinelor dintre Predeal și Timișul de Sus pe DN1. Astfel, 4 curbe periculoase au devenit mult mai sigure pentru participanții la trafic prin înlocuirea parapetului clasic pe o distanță totală de peste 450 de metri (video).
„Este un sistem inovator chiar şi la nivel european. Zilele trecute s-a lucrat pe DN 1, între Timişu de Jos şi Predeal, în zona serpentinelor unde sunt porţiuni foarte periculoase. Pe patru porţiuni s-au montat parpete pe role, cu care sperăm să îmbunătăţim cu mult siguranţa rutieră”, a declarat Robert Elekes, purtător de cuvânt DRDP Braşov, la RTT Brașov.
Asemenea parapete se mai montează în această perioadă şi pe DN 1A, între Săcele şi Cheia, precum şi urmează pe Ocolitoarea Braşovului. Tot parapete pe role au mai fost montate şi pe DN 1, în zona Perşani.
„Aceste parapete oferă o siguranţă mult crescută în momentul impactului. Practic, ele deviază autovehiculele, în loc să le oprească atât de brusc cum fac parapetele obişnuite. Au şi o rezistenţă mai mare în caz de impact, deci pot fi utilizate pe un termen mai lung”, a adăugat Robert Elekes.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button