Expres

BRAȘOV. Patronii HoReCa: Mai puține controale, mai multă consiliere / Faceți ceva cu cerșetorii agresivi!

 
Întâlnirea trimestrială cu reprezentanții sectorului HoReCa din Brașov a avut loc astăzi la sediul Prefecturii, fiind prezidată de prefectul Mihai Cătălin Văsii, care spune că „a fost o dezbatere deschisă, la finalul căreia am convenit ca reprezentanții industriei ospitalității din județul Brașov să aibă ședințe tematice lunare, la care voi participa și eu, cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de îndrumare și control în acest domeniu (DSVSA, DSP, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor)”.
Scopul acestor ședințe lunare este de a li se răspunde punctual la întrebări, nelămuriri și, de asemenea, pentru a se crea o practică unitară a instituțiilor de control, astfel încât să se elimine, pe cât posibil, interpretările diferite, suprapunerile și să se pună mai mult accent pe activitatea de consiliere a agenților economici din domeniul HoReCa, a precizat reprezentantului Guvernului în teritoriu: „Dorim cu toții să nu mai avem cazuri în care, la controale, o instituție să permită ceva, iar altă instituție să interzică sau să sancționeze”.
Reprezentanții HoReCa au sesizat, de asemenea, faptul că fenomenul cerșetoriei, chiar în latura sa agresivă, a luat amploare, în special în centrul istoric al municipiului Brașov. „Voi avea discuții cu conducerile Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Grupării Mobile de Jandarmi, precum și cu autoritățile publice care au în subordine Poliția Locală, pentru adoptarea unor măsuri de descurajare a acestei practici”, a dat asigurări Mihai Cătălin Văsii.
 
Prefectul a anunțat că îi așteaptă la asemenea întâlniri și pe reprezentanții HoReCa din alte localități ale județului: „Voi continua întâlnirile cu reprezentanții industriei ospitalității, având în vedere și faptul că județul Brașovul este prima destinație turistică din țară, și îmi doresc ca la ele să participe nu doar agenți economici cu activitate în municipiul Brașov, ci și cei din alte localități ale județului. Îi invit și pe această cale”.
 
Foto: arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare