Brașov. Patriarhul Daniel și-a dat binecuvântarea pentru ca Fecioara Maria să devină ocrotitoarea orașului

După ceremonia de la Primărie, unde i-a fost acordat titlu de cetățean de onoare al Brașovului, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Daniel, a participat la un „Te Deum” la Biserica „Sfânta Treime” din Șcheii Brașovului. La intrare, Patriarhului i-a fost înmânată o petiție din partea oamenilor de cultură brașoveni care, în urmă cu câteva luni au propus ca Sfânta Fecioară Maria să devină sfânt ocrotitor al Brașovului. „Înaintând această scrisoare am cerut binecuvântarea patriarhală în numele tuturor brașovenilor ca Fecioara Maria să devină protectoarea spirituală a municipiului. Patriarhul Daniel a luat scrisoarea și a spus «Da», iar Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, mi-a spus că Sfântul Sinod a aprobat deja această hotărâre. Asta înseamnă că, începând cu acest an, Sfânta Fecioară este protectoarea întregului municipiu”, a declarat scriitorul.
Tot acesta mai spune că Fecioara Maria, protectoarea municipiului, va fi celebrată pe data de 8 septembrie, când se sărbătorește Nașterea Maicii Domnului, nu e pe 15 august, când se prăznuiește Adormirea. Propunerea a fost susținută de zeci de asociații culturale și profesionale din Brașov, orașul nostru fiind unul dintre puținele orașe importante din țară care nu au un sfânt ocrotitor.
Va fi adus și Brâul Maicii Domnului
Urmează să fie făcute demersurile necesare pentru ca la Brașov, în 8 septembrie, să fie adus Brâul Maicii Domnului, din Grecia. Ar fi pentru prima dată când Brâul Maicii Domnului ajunge în Brașov. „Cu un singur cuvânt, atriarhul i+a făcut fericiți pe brașoveni. Toate aceste lucruri sfinte încercăm să le facem acum, în această perioadă de mare încercare, tocmai pentru a-i întoarce pe oameni la adevărata credință, pentru a putea depăși aceste greutăți, ca oamenii să aibă o speranță de mai bine”, a spus și Liviu Pandele, președintele Fundației „Dacia” și unul dintre inițiatorii propunerii ca Fecioara Maria să devină sfânt protector al orașului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



