Brașov. Patriarhul Daniel: „Brașovul este o Europă în miniatură”

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Daniel, a primit, sâmbătă seară, titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Brașov. În cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local Brașov, la care au participat ca invitați și preoți ai tuturor confesiunilor creștine reprezentate în Brașov, dar și prefectul județului Brașov, Ion Gonțea, Patriarhului Daniel i-a fost înmânată diploma și placheta de „Cetățean de Onoare”, în semn de recunoaștere a întregii sale activități. „Mă simt onorat și mă bucur că mă aflu astăzi în postura de a vă oferi acest titlu în numele cetățenilor Brașovului”, a spus primarul George Scripcaru.
„Un oraș istoric și modern”
Patriarhul Daniel a spus că distincția îl onorează, dar îl și responsabilizează, îl obligă la ma multă muncă. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, consideră că orașul de la poalele Tâmpei este unul deosebit. ” Sunt onorat de această distincție de a fi cetățean de onoare al Brașovului, un oraș încărcat de istorie, dar și cu o dinamică actuală, cu valoare de simbol pentru modul de armonizare a tradiției cu prezentul și cu deschiderea spre viitor. Aici sunt îmbinate frumusețile naturii, cu frumusețile culturii și conviețuirea pașnică binecuvântată de Dumnezeu. Pentru Ortodoxie, Brașovul are o semnificație deosebită, pentru că a contribuit la promovarea limbii române și a ajutat oameni de cultură români să se deschidă spre Occident. „, a declarat PF Daniel.
„La Brașov există o binecuvântare deosebită”
În plus, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a ținut să laude faptul că în Brașov există o unitate în multiculturalitate și multietnicitate, dar mai ales prin cooperarea reprezentanților celor șapte culte istorice din Brașov și implicarea acestora în acțiuni ce întăresc spiritul ecumenic. „Putem spune că Brașovul este o Europă în miniatură, prin această conviețuire pașnică și prin respectul reciproc semănăm speranță în jurul nostru, fiindcă în lume este multă tensiune, multă fragmentare, multă tendință de izolare, în același timp de afirmare împotriva altora. Prin această conviețuire pașnică noi punem asfel în practică Evanghelia lui Hristos, porunca iubirii aproapelui, care este temelia vieții creștine. Ne bucurăm de tot ce s-a spus aici și în același timp ar trebui să facem mai cunoscută această reușită a dumneavoastră. Aici e la Brașov este o binecuvântare deosebită și cred că acest centru al țării merită o atenție… centrală”, a încheiat Patriarhul.
Sfințire de la distanță
La rândul său preafericitul Daniel i-a înmânat primarului George Scripcaru o icoană cu Iisus Hristos și o plachetă ceramică, cu stema Patriarhiei, rostind „să ne binecuvânteze Dumnezeu pe toți și să avem bucuria de a trăi în comuniune”. După ceremonia de la Primărie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a participat la un „Te Deum” la Biserica „Sfânta Treime” din Șcheii Brașovului și a sfințit – de la distanță, din cauza ploii torențiale – viitorul cămin de bătrâni ridicat de preoții și enoriașii parohiei „Sfânta Treime”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.







