Expres

BRAȘOV. Parcarea de la Spitalul „Regina Maria” va putea fi folosită şi cu abonament, tarifele fiind diferențiate!

 

Viceprimarul Costel Mihai a semnat, astăzi, contractul de achiziţie a sistemului de citire carduri pentru Parcarea multietajată de la Spitalul „Regina Maria”, care va permite eliberarea de abonamente lunare.
Investiţia a fost făcută, pentru ca persoanele care utilizează frecvent parcarea să nu mai fie nevoite să plătească „la oră”.

Pentru obţinerea cardului, oamenii vor avea de făcut un prim drum la una dintre casieriile Direcţiei Fiscale Braşov, unde să plătească valoarea unui abonament pentru parcarea respectivă (50 de lei riveranii, 70 de lei persoanele fizice şi 100 de lei persoanele juridice). Apoi, vor avea de prezentat chitanţa la ghişeul de la parcare, unde li se va înmâna cardul, cu care vor putea intra şi ieşi din parcare de câte ori vor pe parcursul unei luni.

„Cel târziu din data de 1 ianuarie, brașovenii vor avea posibilitatea să utilizeze Parcarea Regina Maria și pe bază de abonament. Scopul instalării noilor echipamente este de a asigura un confort și mai mare celor care vin des în zona centrală sau locuiesc acolo. Având în vedere solicitările primite în ultima perioadă, sper să reușim instalarea acestor echipamente cât mai repede, astfel ca sistemul să devină practicabil chiar dinainte de data de 1 ianuarie”, a declarat viceprimarul Mihai Costel.

Noul sistem presupune şi o modificare privind taxarea „la oră”, datorită lui putându-se face plata şi cu bancnote, nu doar cu monede, cum este în prezent.
Sistemul a costat 51.163,36 lei, fără TVA.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare