BRAȘOV. Parapete pe „drumul morții”
Lucrătorii Direcţiei de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov au început să monteze parapete de tip lestabil, de plastic, umplute cu nisip pe DN 13. Astfel, ieri au fost instalate astfel de dispozitive pe axul drumului, într-un viraj periculos din zona Fişer, unde se produc numeroase accidente produse de şoferii care pătrund pe contrasens.
Intervenţiile amintite fac parte dintr-un plan mai amplu de montare a unor elemente de siguranţă rutieră, lucrările fiind realizate sub coordonarea Prefecturii Braşov şi a Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Braşov. Astfel, potrivit reprezentanţilor Prefecturii Braşov, au fost refăcute marcajele orizontale, sunt montate parapete metalice în zonele care reprezintă pericol din acest punct de vedere.
„După cum ne-a informat DRDP Braşov, în această săptămână a început refacerea marcajelor în strat gros (2K) în baza unui acord cadru încheiat în luna mai a acestui an, în valoare de 2,7 milioane de lei cu TVA, contractul vizând reţeaua rutieră din toate judeţele vizate de direcţie. În judeţul Braşov lucrările vizează în principal DN1, unde vor fi refăcute marcajele longitudinale pe o lungime totală de 52 de km şi marcaje diverse pe o suprafaţă de 200 de mp. Aceste marcaje vin să completeze lucrările de refacere a marcajelor în strat subţire care, în judeţul Braşov, se apropie de finalizare. S-au refăcut, astfel, peste 400 km echivalenţi de marcaj longitudinal şi peste 1.100 de mp de marcaje diverse”, a anunţat Prefectura Braşov.
În paralel cu lucrările de refacere a marcajelor a început pe reţeaua de drumuri naţionale din judeţul Braşov se derulează şi un program de montare de parapete metalice, pe o lungime totală de 4,4 km, a căror valoare totală trece de 82.000 de lei cu TVA.
„În ceea ce priveşte montarea de parapete axial din beton (pentru delimitarea sensurilor de mers) DRDP Braşov a transmis către CNAIR Central un necesar de peste 16 kilometri care vizează mai multe zone pe DN1 şi pe DN13. Acest tip de parapet urmează să fie montat după finalizarea procedurii de achiziţie publică. Până atunci, în punctele negre de pe DN1 şi DN13 se vor monta parapete de tip lestabil (plastic) umplute cu nisip”, a mai anunţat Prefectura Braşov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.