BRAŞOV. Pădure pentru eroii militari ai Centenarului

În cadrul proiectului „Pădurea de mâine”, inclus în Programul Naţional pentru Aniversarea Centenarului, derulat de Ministerul Apelor şi Pădurilor, Garda Forestieră Braşov şi Regia Locală a Pădurilor „Kronstadt” Braşov, au loc în această săptămână mai multe evenimente speciale. Astăzi, începând cu ora 11.00, Garda Forestieră, împreună cu Primăria Braşov şi Regia „Kronstadt”, vor planta în zona Aleii Tiberiu Brediceanu puieţi de talie mare, respectiv 12 din specia scoruş de munte şi 9 din specia stejar roşu, în cinstea militarilor căzuţi în Primul Război Mondial.
De asemenea, inspectorul-şef al Gărzii Forestiere Braşov, Florin Nan, a anunţat că miercuri, 25 aprilie, la unitatea militară de la Diham-Predeal (în zona antenelor), se vor desfăşura o ceremonie specială şi o acţiune de plantare. „Acţiunea este organizată în colaborare cu Ocolul Silvic de la Râşnov (gestionarul fondului forestier al oraşului Predeal, n.r.), cu sprijinul Brigăzii 2 Vânători de Munte «Sarmizegetusa». Se vor planta aproximativ 10.000 de puieţi, în principal conifere, iar la acţiune vor participa 100 de vânători de munte”, a declarat Florin Nan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

