BRAȘOV. Ori de la RATBV, ori de la Poliție
Carduri bancare, portofele, genți, cărți, haine, încălțăminte și chiar cardul de transport se află printre obiectele rătăcite de către cei care au călătorit în ultima perioadă cu RATBV și care au ajuns la Biroul de obiecte pierdute înființat anul acesta de companie.
Pentru uitucii din ultima perioadă, RATBV are și un ultimatum pe pagina sa de Facebook: „În imaginile care însoțesc această postare sunt prezentate bunurile ce au fost pierdute în mijloacele de transport în comun în ultima perioadă. În (…) zilele de joi și vineri (18 și 19 octombrie a.c.), aceste bunuri pot fi ridicate de la sediul RATBV S.A., de pe strada Hărmanului nr. 49 – Serviciul Relații Clienți. Bunurile vor fi returnate doar după ce ne asigurăm că persoana care revendică un bun este proprietarul acestuia. De luni, 22 octombrie a.c., aceste bunuri vor putea fi revendicate doar de la Poliție”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.