BRAȘOV. Organizatorii au bătut în cuie programul „Zilelor Brașovului”, după amânarea de săptămâna trecută a evenimentului
Amânate cu o săptămână, din cauza condițiilor meteorologice, „Zilele Brașovului” se vor desfășura începând de vineri și până duminică, respectiv în perioada 28 – 30 aprilie, după un program asemănător celui pregătit anterior.
„Sper să avem un sfârşit de săptămână plin de evenimente frumoase şi interesante, astfel încât braşovenii şi turiştii să participe din plin la aniversarea oraşului nostru. Am încercat să menţinem acelaşi program stabilit pentru săptămâna trecută, mai ales că reacţia braşovenilor, referitoare la acesta, a fost una pozitivă”, a declarat George Scripcaru, primarul municipiului Braşov.
Zilele orașului vor începe vineri dimineață, cu deschiderea târgurilor de meșteri populari din Piața Sfatului, de produse hand-made (de pe aleea Parcului Nicolae Titulescu) și de mâncare (Street – food, de pe strada Michael Weiss).
Seara, pe scena din Piața Sfatului vor urca Oana Sârbu, Mihai Constantinescu şi Corina Chiriac. Dar, înainte de a se da startul serii șlagărului românesc, vor susține spectacol elevii de la Şcoala Populară de Artă Tiberiu Brediceanu, cei de la Asociaţia Kid Music şi grupul Folk Românaşul.
Tot vineri seara, în Piaţa Enescu, braşovenii şi turiştii se vor putea delecta cu filme de scurt metraj.
Sâmbătă, în următoarea seară de concerte, vor cânta Carla’s Dream, Matteo, Conexiuni şi Trupa Coco, dar înaintea lor vor avea momente artistice copiii de la școlile și ansamblurile din Brașov (începând de la orele 17.00).
Iubitorii de film sunt invitaţi la „The Great Pretender”, un documentar cu Freddie Mercury, tot în Piaţa Enescu.
Duminica, ultima zi de sărbătoare, va veni cu Parada Junilor, care va avea loc începând cu orele 11.00, pe traseul devenit deja tradițional: Piaţa Unirii, str. C-tin Brâncoveanu, Str. G. Bariţiu, str. Mureşenilor, Bd. Eroilor, Str. Republicii, Piaţa Sfatului, Str. Apollonia Hirscher, str. Poarta Schei, str. Prundului, Piaţa Unirii, Pietrele lui Solomon.
Tot duminică, iubitorii de folclor vor avea ocazia să îşi asculte artiştii de muzică populară preferaţi în cadrul a două concerte folclorice în Piaţa Sfatului: primul va începe de la ora 11.30 şi îi va avea ca protagonişti pe elevii de la Şcoala Populară de Artă, iar cel de al doilea va începe la ora 18.30, când pe scenă vor urca ansambluri de dansuri româneşti, maghiare, germane şi elene, urmate de recitalul Danielei Condurache şi al lui Nicolae Furdui Iancu.
În Piaţa Enescu, va rula celebrul film din anii ‘70, „Love Story” (Poveste de dragoste).
Pe parcursul „Zilelor Brașovului”, vor avea loc și activități sportive și artistice, pentru copii și adulți, în Parcul Nicolae Titulescu.
Totodată, instituţiile de cultură braşovene vor organiza evenimente, iar muzeele vor avea acces gratuit.
Asociaţia Amural va prezenta zilnic, începând cu ora 19.30, un spectacol de video-mapping, la corpul T al Universităţii Transilvania şi la Poarta Şchei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.