Expres

BRAȘOV. Operatorul de salubritate: șeful Gărzii de Mediu nici nu a văzut bine, nici nu a calculat bine

 

Conducerea Salco Serv, societatea aflată în subordinea Consiliului Local Făgăraş susține că afirmaţiile şefului Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, cu privire la deşeurile de pe Platforma Nitramonia, legate de fermentarea acestora şi scurgerea levigatului în sol, sunt eronate, deoarece deşeurile au fost ridicate și depuse vineri şi sâmbătă. Astfel, o astfel de scurgere nu s-ar fi putut întâmpla într-un timp atât de scurt, mai preciează societatea. „Deşeurile de pe platforma fostei Nitramonia Făgăraş au fost ridicate de la populaţie în decursul a două zile, vineri şi sâmbătă – 21 şi 22.05.2021. Afirmaţia domnului Octavian Berceanu privind fermentarea acestora şi scurgerea levigatului în sol este eronată, fiind practic imposibil să se întâmple acest lucru într-un timp atât de scurt. Gunoiul rezidual a fost transportat la depozitul privat FIN ECO Braşov astăzi, 23.05.2021, în conformitate cu legislaţia în vigoare; singurul loc autorizat din judeţ unde le putem transporta şi se întâmplă regulat. Cum arată acum platforma puteţi vedea în imaginile alăturate. O altă afirmaţie făcută de comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu este, de asemenea, eronată. Cantitatea de deşeuri filmată reprezintă conţinutul a 8 containere tip Abroll cu un volum de 33 mc fiecare. Adică, aproximativ 80 de tone, nicidecum de ordinul miilor. Deşeurile care mai există la această oră pe platformă sunt reciclabile. Acestea sunt valorificate după ce se atinge un anumit număr de baloturi, necesar pentru transport. Mai menţionăm că societatea Salco Serv se află în subordinea Consiliului Local – unicul acţionar şi, în cazul în care sunt necesare schimbări, consilierii locali, inclusiv colegii domnului Octavian Berceanu, sunt singurii care le pot face. Ne dorim schimbări benefice pentru mediu, motiv pentru care suntem partenerii Primăriei Făgăraş în proiectul „Făgăraşul reciclează”, prin care sistemul de gestionare a deşeurilor din oraş urmează să fie schimbat”, se arată în punctul de vedere transmis de conducerea Salco Serv, duminică, pentru News.ro.
Reacţia vine în contextul în care comisarul-şef al Gărzii Naţionale de Mediu,  Octavian Berceanu, a scris pe Facebook că la Platforma Nitramonia, Făgăraş în judeţul Braşov sunt mii de tone de deşeuri depozitate într-o pseudostaţie de sortare (detalii: BRAȘOV. Păstrăvi și WC-uri în aceeași apă și mii de tone de deșeuri într-o pseudostație de sortare (VIDEO))


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare