Expres

BRAȘOV. OPC, controale la service-uri și dealeri auto. Pentru ce s-au dat amenzi

 

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a controlat, săptămâna trecută, service-uri și dealeri auto din toată țara, potrivt unui comunicat remis presei miercuri. Comisarii de la protecţia consumatorilor au aplicat amenzi în valoare de 496.500 de lei la peste o treime dintre cei 386 de operatori economici, care activau atât pe segmentul service-urilor auto, cât şi în comercializarea sau promovarea de autoturisme şi piese auto în cadrul spaţiilor aferente showroom-urilor.

Controalele au avut loc în perioada 15 – 19 iunie 2020, iar din rezultatele centralizate reiese că, în urma neregulilor constatate, s-a dispus aplicarea a 134 de avertismente şi 123 de amenzi contravenţionale în valoare de 496.500 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor, în acelaşi timp fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 55.000 lei.

În cursul acţiunilor de control s-au constatat o serie de abateri printre care: practici incorecte (constrângerea consumatorilor să accepte condiţiile contractuale, respectiv a renunţării la exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului şi anume, a nu putea ridica autovehiculul reparat în cazul neachitării integrale a facturilor de reparaţie aferente acestuia, indiferent dacă aceste facturi sunt achitate de către consumator sau de către o firmă de asigurări care a acceptat devizul de reparaţie; prezenţa în contract a penalităţilor doar din partea consumatorilor), în judeţele Caraş Severin şi Timiş; lipsa totală sau parţială a autorizaţiilor de funcţionare, în judeţele: Bacău, Mureş, Covasna, Harghita, Mehedinţi, Timiş, Olt, Ilfov, Bihor şi Municipiul Bucureşti; prestarea serviciilor de reparaţii auto fără prezentarea informaţiilor referitoare la timpul de realizare a lucrărilor care făceau obiectul devizelor de lucru, folosirea notelor de comandă incomplete sau neeliberarea bonului fiscal pentru lucrările realizate, în judeţele: Mehedinţi, Arad, Caraş Severin, Bihor, Sălaj, Giurgiu, Covasna, Sibiu, Tulcea şi Harghita. De asemenea, inspectorii ANPC au descoperit lipsa totală sau parţială a precizărilor cu privire la garanţia pieselor de schimb sau a lucrărilor realizate (în judeţele: Galaţi, Cluj, Gorj, Olt, Alba, Harghita, Sibiu, Mureş, Covasna, Caraş Severin, Cluj, Bihor, Bistriţa Năsăud, Satu Mare şi Municipiul Bucureşti), nerespectarea timpului de remediere a defecţiunilor acoperite de garanţie (în judeţele: Covasna, Hunedoara, Harghita, Olt, Gorj şi Bihor), precum şi lipsa totală sau parţială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului sau etichete netraduse în limba română pentru piesele de schimb auto de import (în judeţele: Hunedoara, Argeş, Teleorman, Cluj, Bihor, Bistriţa Năsăud, Harghita, Arad, Sibiu, Braşov şi Mehedinţi).
În plus, în urma acţiunilor de control s-a constatat afişarea tarifelor fără să conţină TVA conform legii (în judeţele: Neamţ, Iaşi, Mureş, Covasna, Sibiu, Satu Mare şi Sălaj) şi lipsa afişării sau afişare neconformă a preţurilor şi tarifelor orare (preţurile sau tarifele afişate nu corespund cu cele din deviz, în sensul că sunt mai mici decât cele prevăzute în documentele oficiale, nu sunt aşezate la loc vizibil sau sunt afişate în mod echivoc, fără a avea toate explicaţiile necesare) – în judeţele Vâlcea, Olt, Gorj, Alba, Giurgiu, Teleorman, Braşov, Sibiu, Buzău, Bacău, Iaşi, Covasna, Vaslui, Tulcea, Galaţi, Ilfov, Mureş, Hunedoara, Cluj, Bistriţa Năsăud, Satu Mare, Sălaj, Botoşani şi Municipiul Bucureşti. Pe lista neconformităţilor s-au mai regăsit: utilizarea aparatelor de măsură fără dovada verificării metrologice (în judeţele: Iaşi, Olt şi Prahova), comercializare de produse cu data ieşirii din uz depăşită sau cu termenul de valabilitate nespecificat (în judeţele: Mureş, Bistriţa Năsăud, Ilfov. Mehedinţi, Gorj, Giurgiu şi Municipiul Bucureşti), abateri privind promoţiile (în judeţele: Hunedoara, Arad şi Cluj), dar şi nespecificarea duratei imobilizării autovehiculului sau prezenţa devizelor nesemnate de clienţi (în judeţele: Satu Mare, Ilfov şi Municipiul Bucureşti) şi condiţii insalubre de lucru şi depozitare (în judeţul Sălaj).
ANPC precizează că va continua analiza şi centralizarea rezultatelor seriei de verificări în domeniul service-urilor şi dealerilor auto, la nivel naţional, şi îi asigură pe consumatori că supraveghează atent piaţa pentru a verifica modul în care operatorii economici le respectă drepturile, în timpul actului comercial. T

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button