Expres

BRAŞOV. „Olimpiada Urbană” deschide Cuibul Democraţiei

 

Cuibul democraţiei din Braşov – prima agoră comunitară creată de voluntari – se deschide prin Olimpiada Urbană. 

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, Fundaţia Progress şi grupul de voluntari format în cadrul proiectului „Al Treilea Spaţiu al Cetăţeniei Active” au pregătit mai multe evenimente pentru a marca deschiderea Cuibului Democraţiei din Braşov, o „agoră comunitară” amenajată în curtea Casei Baiulescu.
Cuibul Democraţiei din Braşov se înscrie într-o reţea de alte cinci cuiburi ce vor fi lansate până la finalul lunii iulie în cadrul bibliotecilor publice din Târgu-Jiu, Cluj-Napoca, Deva şi Suceava, prin proiectul „Al Treilea Spaţiu al Cetăţeniei Active” finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, programul Fond ONG România.

Inspirate de „cuibul lecturii” creat de Mark Reigelman şi folosind materiale în valoare de 1.600 euro, cuiburile democraţiei din România sunt medii, ambiente sau chiar instalaţii amenajate de către voluntari pentru membrii comunităţii largi, pentru a încuraja şi susţine practicarea valorilor democratice: dialog, schimb de idei, participare activă. Cuibul Democraţiei din Braşov se remarcă atât prin amplasare, cât şi prin designul şi elementele creative şi neconvenţionale.

Scopul proiectului, a explicat directorul bibliotecii brașovene, Daniel Nazare, este de a-i învăța pe cetățeni să se implice în activități civice: „Proiectul beneficiază de finanțare nerambursabilă acordată de guvernul norvegian. Fiecare dintre cele 14 biblioteci partenere a beneficiat de suma de 1.600 de euro. Noi am achiziționat materialele din care au fost confecționate piesele de mobilier. De asemenea, în curtea «Casei Baiulescu», în aer liber, va fi primul «cuib». Sunt implicați și voluntari brașoveni, care au confecționat o parte a pieselor de mobilier și vor organiza  activitățile incluse în proiect, prima fiind mâine, respectiv «Olimpiada urbană», un eveniment inedit pentru a atrage atenţia asupra spaţiului nou-creat”.

Proba de 100 de metri… gânduri/dorinţe pentru Braşov

În cadrul Olimpiadei Urbane, cetăţenii sunt invitaţi să-şi exerseze îndemânarea în „aruncarea greutăţii”, să „arunce la ţintă”,  identificând problemele din cartierul în care locuiesc şi propunând soluţii pentru rezolvarea acestora; de asemenea, ei vor avea momente în care vor fi nevoiţi să parcurgă „100 m gânduri/dorinţe despre Braşov”, dar şi momente în care să creioneze profilul unui cetăţean activ şi să reflecteze în ce măsură ei se apropie de prototipul identificat.
Astfel, cuibul îşi va îndeplini funcţia de facilitare a întâlnirii şi dialogului dintre cetăţeni, precum şi de barometru al opiniei şi intereselor cetăţenilor privind viaţa în propria comunitate.
Cuibul Democraţiei din Braşov este un spaţiu neconvenţional, dar creativ, adresat oricărui cetăţean care doreşte să participe la viaţa cetăţii sale. „Zborul se învaţă. Democraţia la fel”; de aceea, cetăţenii sunt invitaţi să-şi descopere şi să-şi exerseze aptitudinile civice.

„Al Treilea Spaţiu al Cetăţeniei Active” este un proiect finanţat prin granturile SEE 2009-2014, din cadrul Fondului ONG România, cu o sumă nerambursabilă în valoare de 220.884 euro. Proiectul este implementat de Fundaţia Progress (www.progressfoundation.ro) în parteneriat cu 14 biblioteci judeţene, inclusiv cu Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov. Proiectul a debutat în iulie 2014 şi va fi implementat la nivel naţional până în aprilie 2016.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button