BRAȘOV. „Ocupație” militară în Piața Sfatului / Din nou, o fată în fruntea promoției la Academia Forțelor Aeriene
Ceremonia de absolvire şi de înaintare la gradul de sublocotenent a absolvenţilor Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” va avea loc din nou cu public. Evenimentul, care se anunță a fi spectaculos, are loc astăzi, 29 iulie, începând cu ora 11.00, în Piaţa Sfatului din Braşov. Prin Ordin al ministrului Apărării Naţionale, prin Ordin al ministrului apărării naţionale, promoţiei 2021 i s-a atribuit denumirea „Regele Mihai I – 100”.
Cei 156 de tineri au studiat în armele aviaţie naviganţi, aviaţie nenaviganţi, controlor trafic aerian, război electronic în aviaţie şi apărare antiaeriană, radiolocaţie şi artilerie şi rachete antiaeriene.
La ceremonie vor participa cadrele didactice, comandanţii şi studenţii Academiei Forţelor Aeriene şi alături de familiile, prietenii şi invitaţii absolvenţilor. La festivitate au fost invitaţi să participe secretarul de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, General maior Viorel Pană, alături de reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai Ministerului Afacerilor Interne, oficialități locale, comandanţi ai structurilor militare centrale, ai unităţilor şi structurilor din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale din garnizoana Braşov, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai asociaţiilor veteranilor de război şi cadrelor militare în rezervă şi în retragere, părinţi şi rude ale absolvenţilor.
Şef al promoţiei 2021 a Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” este domnişoara locotenent Ioana-Georgiana Purcaru, care a obţinut media generală 9.94.
Astfel, se revine la tradiția șefelor de promoție, care a fost întreruptă în 2020, după nouă ani consecutiv de dominație a fetelor.
Absolvenţii declaraţi şefi de promoţii, pe specialităţi, sunt următorii:
NR. CRT. | NUME ȘI PRENUME | MEDIA | SPECIALITATEA |
1. | ANDREI CURIMAN | 9,87 | Aviație naviganți-piloți avion FORȚELE AERIENE/MApN |
2 | GUREI ADRIAN-COSMIN | 9,19 | Aviație naviganți-piloți avion MAI |
3 | DOCUZ LARISA-ANAMARIA | 9,54 | Aviație naviganți-piloți elicopter FORȚELE AERIENE/MApN |
4 | STROE SIMON | 9,60 | Aviație naviganți-piloți elicopter FORȚELE TERESTRE/MApN |
5 | CREȚU MARIAN-OVIDIU | 9,56 | Aviație naviganți-piloți elicopter FORȚELE AERIENE/MAI |
6 | PURCARU IOANA-GEORGIANA | 9,94 | Controlor trafic aerian |
7 | CARDOȘ MARIA-TEODORA | 9,85 | Meteorologie aeronautică |
8 | HORVAT RUBEN-STELIAN | 9,80 | Aviație nenaviganți |
9 | MOISA ANDREEA-IOANA | 9,56 | Radiolocație MApN |
10 | NICOLAE OANA – ANDRA | 9,54 | Radiolocație MAI |
11 | BRATU ALEANDRA-RALUCA | 9,53 | Război electronic în aviație și apărare antiaeriană |
12 | BORȚUN DINA-FLORENTINA | 9,68 | Rachete și artilerie antiaeriană FORȚELE AERIENE/MApN |
13 | TĂNASE DRAGOȘ-ALEXANDRU | 9,47 | Rachete și artilerie antiaeriană FORȚELE TERESTRE/MApN |
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.