Expres

BRAŞOV. O singură acţiune (anunţată) pentru comemorarea lui Eminescu

 

„Marți 15 iunie 2021, ora 9, la bustul Poetului Național amplasat în Parcul din Cartierul Electroprecizia Săcele, se vor comemora cei 132 de ani scurși de la trecerea în veșnicia românilor a lui Mihail Eminescu. Organizator principal – Despărțământul ASTRA Frații Popeea Săcele, în colaborare cu școlile, bisericile ortodoxe și cu celelalte asociații culturale săcelene interesate de eveniment”, a anunțat prof. Liviu Dârjan, președintele asociației. Este singura acțiune anunțată la (lângă) Brașov dedicată lui Eminescu.

La Bucureşti, ca de obicei, va fi săvârşită o slujbă de pomenire (parastas) în Cimitirul Bellu, la mormântul poetului, şi în Catedrala Patriarhală.

15 iunie 1889 este ziua în care se stingea, la doar 39 de ani, Mihai Eminescu, poetul, omul de cultură și ziaristul a cărui copleșitoare personalitate pune și acum în mișcare sensibilitatea spiritualității românești. Criticul literar Titu Maiorescu, mentorul „Junimii”, editorul singurului volum antum al poetului, făcea o previziune care s-a adeverit: „Pe cât se poate omenește prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui și forma limbei naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului cugetării românești”. „Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”, scria G. Călinescu în cartea dedicată vieții lui Eminescu.

La fel considera criticul şi istoricul literar P.P Panaitescu, rămas în istorie drept Perpessicius, cel care a strâns în tomuri uriașe opera lui Eminescu: „O viaţă de om nu ajunge să suprindă totalitatea moştenirii literare a lui Eminescu, singura, de altminteri, de a lăsat, căci, după cum se ştie, coroanele mortuare i-­au fost procurate cu talerul”.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button