Expres

BRAȘOV. O nouă specializare cu bursă școlară

  • masarotunda.jpg
 

Din toamnă, Colegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară „Ţara Bârsei” din Prejmer va avea o clasă de învăţământ cu specializare piscicultor-prelucrător peşte,16 locuri vor fi în sistem dual, iar alte 12 locuri sunt în sistem profesional simplu. În învăţământul dual, elevii vor primi bursă de 400 de lei lunar (200 de lei de la stat, 200 de lei de la viitorul angajator) şi, în plus, vor avea şi alte avantaje, precum o masă caldă sau chiar cazare la cămin, dacă au nevoie. Anunțul a fpst făcut de către directorul Colegiului, unde a avut loc masa rotundă „Strategii de dezvoltare a învățământului piscicol în sistem dual”.

La eveniment au participat reprezentanți ai piscicultorilor din zonă, ai autorităţilor locale, ai Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNDÎPT) şi profesori de specialitate ai Colegiului „Țara Bârsei” Prejmer. Discuțiile din cadrul evenimentului au subliniat importanța majoră a nevoii de formare în domeniul piscicol, având în vedere lipsa de personal calificat în acest domeniu aflat într-o dinamică favorabilă. Dezbaterile au vizat conținutul curriculum-ului, strategii de promovare în rândul elevilor de clasa a VIII-a, modalități concrete de training pentru elevii viitoarei clase de piscicultori. Evenimentul a inclus şi o vizită la o păstrăvărie implicată în schema de învăţământ dual a unităţii şcolare.

„Am răspuns solicitărilor agenţilor economici din industria piscicolă, din judeţul Braşov şi nu numai, pentru că avem parteneri, inclusiv din Prahova. Propunem o nouă meserie, de care piaţa muncii are foarte multă nevoie. Suntem singura unitate de învăţământ preuniversitar care are prinsă în anul şcolar următor o astfel de clasă, din ţară, din cunoştinţele noastre, sub forma de învăţământ dual, cu certitudine este singura clasă de piscicultori din ţară”, a explicat Flavius Foica, director al Colegiului din Prejmer.
La încheierea studiilor, absolvenţii vor avea garantat un loc de muncă. „Agenţii economici îşi doresc ca aceşti elevi să fie angajaţi la ei, ba chiar – una dintre problemele ridicate, la întâlnirea pe care am avut-o – ei chiar îşi doresc ca elevul să fie cumva condiţionat ca, la finalul ciclului de şcolarizare, de 3 ani, o perioadă minimă de 6 luni, un an, absolventul să lucreze la ei. Deci, din partea mediului de afaceri, toată susţinerea, iar certitudinea angajării acestor elevi la fermele partenere este de 100%”, a mai spus Flavius Foica.
În plus, cei de la Colegiul din Prejmer vor ca, din aprilie, să organizeze şi cursuri de formare piscicolă pentru adulţi.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare