Expres
BRAŞOV. O localnică din Apaţa, sărbătorită la împlinirea vârstei de 103 ani

Viaţa şi longevitatea vor fi sărbătorite, mâine, cu ocazia împlinirii vârstei de 103 ani de către una dintre localnicele din Apaţa. Impresionaţi de puterea de muncă a „doamnei Ana”, membrii Asociaţiei „Aici pentru Tine” au decis să-i facă o bucurie şi să organizeze un eveniment pentru ea, ce va avea loc mâine, începând cu orele 13.00. Despre sărbătorită, membrii asociaţiei susţin că este „o femeie puternică ce se bucură de fiecare moment al vieții”. Potrivit acestora, „are grijă singură de ea, lucrează în grădină și se hrănește cu produse naturale, cultivate chiar de ea pe parcursul anului”. De altfel, este unul dintre motivele pentru care au ales s-o aniverseze, promovând astfel o poveste impresionantă de viaţă, demnă de urmat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

