Expres

BRAȘOV. O firmă din Spania, interesată să reabiliteze Colegiul de Informatică şi Şcoala 4, din fonduri româno-elveţiene

 

Proiectul româno-elveţian privind reabilitarea termică cu soluţii inteligente a Colegiului Naţional de Informatică „Grigore Moisil” şi a Şcolii Nr. 4 a ajuns în faza de verificare a Documentului Unic de Achiziţie European, existând speranţe ca în cursul lunii iunie să fie semnate contractele pentru proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru fiecare dintre cele două loturi.

„Sperăm ca în cazul în care nu există contestaţii, până pe 15 iunie să semnăm contractele”, a explicat viceprimarul Laszlo Barabas, adăugând că termenul pentru proiectare va fi de 3 luni, iar cel de execuţie a lucrărilor de 15 luni, pentru fiecare lot.

La fiecare dintre loturi au fost depuse câte trei oferte (două firme sunt din Braşov, iar una este din Spania, cu filială la Bucureşti).

Proiectul de eficienţă energetică vizează reabilitarea termică cu soluţii inteligente a Colegiului Naţional de Informatică „Grigore Moisil” şi a Şcolii Generale Nr. 4, valoarea fiind estimată la 2.980.791 franci elveţieni, din care 2.080.000 reprezintă finanţare din partea Elveţiei, prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, iar diferenţa – contribuţia municipiului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button