Expres

BRAȘOV. O firmă din Iaşi, interesată să realizeze studiul privind gestionarea serviciilor de salubrizare şi deszăpezire din oraş

 

O firmă din judeţul Iaşi vrea să realizeze un studiu de oportunitate privind gestionarea serviciilor de salubrizare şi deszăpezire din municipiul Braşov, comandat de Primărie. Ofertele pentru acest studiu au putut fi depuse până luni, 24 aprilie, dar numai firma din Iaşi s-a arătat interesată de contract.

„Luni am avut termen limită de depunere a ofertelor pentru studiul de oportunitate şi avem o singură ofertă, a unei firme din Iaşi. Încercăm să finalizăm în această săptămână sau cel târziu săptămâna viitoare evaluarea ofertei, astfel încât să semnăm contractul în prima parte a lunii mai, pentru a putea supune acest studiu de oportunitate spre aprobarea Consiliului Local Braşov, în şedinţa din luna iunie”, a explicat administratorul public al municipiului Braşov, Miklos Gantz.

Municipalitatea se grăbeşte să stabilească soluţia optimă de gestionare a serviciilor de salubrizare şi deszăpezire, deoarece contractele aflate în vigoare vor expira la sfârşitul anului.

Una dintre variante este ca salubrizarea şi deszăpezirea să fie realizate pe un contract comun (de unul sau mai mulţi operatori) sau separat, cum se întâmplă în prezent. O a treia variantă presupune crearea unei entităţi în subordinea Primăriei Braşov.

Studiul, estimat la 67.000 de lei (rămâne de aflat oferta financiară a firmei), va fi supus aprobării Consiliului Local Braşov, care va avea ultimul cuvânt de spus cu privire la cum vor fi gestionate cele două tipuri de servicii.

În prezent, de salubrizarea în municipiul Braşov se ocupă Comprest şi Urban, iar de deszăpezire, Vectra şi Eurostrada.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button