Expres

BRAȘOV. Nu unul, ci două spitale noi vor fi construite (VIDEO)

  • Mihaila-Coliban-Vestea-Vasii_288995.jpeg
  • Mihaila-Coliban-Vestea1_288996.jpeg
 

La Brașov vor fi construite două unități sanitare noi: Spitalul Regional de Urgență – despre care se discută de mulți ani, iar astăzi s-a semnat un document de colaborare  și Spitalul de boli infecțioase și pneumoftiziologie. Primul va fi finanțat prin  Programul Operațional Sectorial (POS) Sănătate, iar celălalt, prin Programul Național de Reziliență și Redresare (PNRR), a explicat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, la Brașov, cu prilejul semnării protocolului pentru construirea Spitalului Regional, protocol semnat de Ministerul Sănătății, Primăria Brașov și Consiliul Județean (detalii: Ministrul Sănătății vine la BRAȘOV. Pentru Spitalul Regional, în principal).   

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, s-a aflat vineri la Brașov pentru a semna împreună cu primarul Allen Coliban și președintele CJ Adrian Veștea, Protocolul de colaborare în vederea realizării obiectivului de investiții „Spitalul Regional de Urgență Brașov”. La această întâlnire a participat și prefectul Cătălin Văsii. Cei trei semnatari au susținut o conferință de presă (video) în care au vorbit despre prevederile acestui protocol, dar și despre strategia abordată de cele trei autorități pentru finanțarea spitalului regional și a celui de boli infecțioase și pneumoftiziologie, care vor constitui „orașul medical” al Brașovului (medical city).
„Primăria Brașov a trimis către Ministerul Sănătății un studiu de prefezabilitate pentru un spital de boli infecțioase și pneumologie, iar acest spital a fost pus în lista de PNRR, împreună cu alte proiecte de investiții. Decizia finală va fi după ce vom avea studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și vom vedea alocarea bugetară pentru PNRR. În ceea ce privește Spitalul Regional, acesta va putea fi finanțat prin POS Sănătate. Programul Operațional Sănătate a intrat într-un proces de restructurare, odată cu apariția Planului Național de Redresare și Reziliență. Astfel, avem în plan să creștem alocarea pentru spitalele regionale. În principiu, am ales ca spitalele regionale să nu le finanțăm prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru că durata de construcție a unui spital regional, fiind un proiect de infrastructură majoră, este destul de lungă și există riscul ca, până în august 2026, să nu finalizăm cele trei spitale regionale, care sunt acum gestionate de către Ministerul Sănătății, și nici spitalul regional din Brașov. Astfel că acestea nu au fost incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență, ci se vor regăsi în POS Sănătate”, a declarat ministrul Ioana Mihăilă.
Primarul Allen Coliban a arătat că semnarea acestui protocol este importantă pentru finalizarea documentației necesare accesării fondurilor nerambursabile pentru construirea spitalului regional.
„Acesta are de fapt două dimensiuni, are o dimensiune formală, de care avem absolut nevoie. Asta și pentru că în faza în care suntem, cu studiul de fezabilitate, ne-au fost cerute exact o foarte clară, delimitarea atribuțiilor și a rolului celor implicați în acest proiect. Pe de altă parte dincolo de zona aceasta, de sfera aceasta formală, care era restrânsă la cele trei entități publice partenere în acest proiect, și mă refer aici la Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Brașov și Primăria Brașov, există o dimensiune a colaborării, a faptului că, nu întâmplător, ne aflăm în fața dumneavoastră toți. Colaborarea aceasta transcende sfera instituțiilor publice. Există și au existat și vor continua consultările atât cu medici, cu personalul medical, cu asociațiile care au promovat ideea acestui spital și care au fost o forță motrice a acestui spital până în momentul actual, cu toată comunitatea brașoveană”, a precizat primarul Allen Coliban.
Președintele CJ, Adrian Veștea, a subliniat importanța construirii acestui spital, pentru întreaga regiune, precum și necesitatea implicării active a Ministerului Sănătății în susținerea acestui proiect.

Se mai așteaptă avize

Studiul de fezabilitate pentru Spitalul Regional Brașov a ajuns la faza finală, majoritatea avizelor fiind deja eliberate. Ultimele avize care trebuie obținute sunt cele de mediu, SGA și DSP și se așteaptă eliberarea avizului de la Autoritatea Aeronautică (terenul pe care va fi construit este aproape de Aeroportul Intenațional Brașov Ghimbav). Odată cu finalizarea studiului de fezabilitate, acesta va fi prezentat Consiliului Local spre aprobare, după care se va trece la etapa de elaborare a documentației necesare finanțării.
Studiul de fezabilitate este realizat de consorțiul de firme selectat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), format din firmele PricewaterhouseCoopers (PwC), International Consulting Engineering SA (BTY), Clifford Chance LLP și Clifford Chance Badea SPRL, un consorțiu cu experiență în construcția a 40 de spitale, în toată lumea.
În paralel, se lucrează și la studiu de fezabilitate pentru construirea spitalului de boli infecțioase și pneumoftiziologie, care datorită faptului că este eligibil pentru obținerea finanțării Planul Național de Redresare și Reziliență, are termene mult mai scurte de finalizare a documentației și demarare a lucrărilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button