BRAȘOV: „Nu există vreme rea, doar îmbrăcăminte nepotrivită!”. Eveniment inedit în pădurea de la Noua
Concerte, spectacole, drumeții. Braşovenii şi turiştii sunt invitați astăzi, în pădurea din vecinătatea Grădinii Zoologice la un eveniment inedit din proiectul „Cântă Pădurea” în Carpaţi, inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care, în parteneriat cu autoritățile locale dorește să conștientizeze populația asupra rolului pe care îl au mediul înconjurător și patrimoniul natural local şi național în asigurarea calității vieții fiecărui cetățean în parte.
Proiectul se desfășoară timp de trei zile, astfel: în judeţul Brașov pe 2 septembrie, în judeţul Covasna pe 3 septembrie și în judeţul Harghita pe 4 septembrie 2022.
Evenimentul de la Braşov se desfăşoară în pădurea din vecinătatea Grădinii Zoologice, zona de întâmpinare a publicului fiind în poiana de la marginea pădurii.
Partenerii evenimentului de la Braşov sunt Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Consiliul Județean Brașov, Primăria Municipiului Brașov, Universitatea Transilvania Brașov, Filarmonica Brașov, Centrul Cultural Reduta Brașov, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt RA.
„Nu există vreme rea, doar îmbrăcăminte nepotrivită!”, spune unul dintre bine-cunoscutele sloganuri ale seriei de evenimente „Cântă Pădurea”.
Organizatorii îi încurajează pe toţi cei interesați să se pregătească pentru eveniment ca şi cum s-ar pregăti pentru o excursie în mijlocul naturii. Participanţii sunt invitaţi să poarte haine și încălțăminte potrivite pentru drumeții, să aducă în rucsac o pătură pe care să se aşeze ca să asculte confortabil programele muzicale sau să vină cu un scaun pliant. Pentru siguranță, publicul ar trebui să aibă în rucsac o sticlă de apă și o pelerină de ploaie.
„Haideți să experimentăm pădurea și muzica, frumusețea și valorile artei împreună!”, spun organizatorii.
În program:
12:00 Târgul produselor locale
Ateliere meșteșugărești pentru copii: atelier de cusături, motive tradiționale din
Țara Bârsei și împrejurimi (Antonela Cristina Lungu), atelier de pictură pe lemn, motive săsești (Lucian Sirbu), atelier de pictură pe sticlă (Carmina Dan), modelaj în lut (Theodor Draghici), atelier de împletituri, croșetat (Gabriela Bularca), sculptat în lemn (Petre Gaitan);
Expoziție de fotografii și desene premiate în cadrul concursului pentru copii „Cântă Pădurea”.
13:00 Concert de muzică populară susţinut de instrumentiști brașoveni şi de interpreta Claudia Mirițescu.
14:00 Tur ghidat în pădure cu specialiști în silvicultură (se va porni din locul de primire). Conducători: Szabó Lajos inginer silvic și Porzsolt Levente, consilier principal silvic
15:00 Concert în pădure (sau în cortul amplasat la marginea pădurii, în cazul în care condițiile meteo nu permit desfășurarea în aer liber)
Cuvânt de bun venit: Tánczos Barna, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor; Szabó Lajos, președintele Fundației „Cântă Pădurea”; oficialităţi locale
Concertul Filarmonicii Brașov; Szokolay Dongó Balázs (corn, flaut, taragot)
16:30 Plimbare prin pădure înapoi la poiană
17:00 Concert de muzică populară cu Orchestra Fonó (Ungaria), solistă Navratil Andrea, coordonator artistic Dr. Agócs Gergely
18:00 Ansamblul Folcloric Poienița (Brașov), Ansamblul de dansuri populare Mátka (Brașov), Ansamblul Die Knöspe aus Rosenau (Râșnov)
19:30 Seară de folclor (interactiv)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.