Expres

BRAŞOV. „Nu avem cum să dăm de mâine apă caldă”

 

În urmă cu puţin timp s-a încheiat o nouă şedinţă, de îndată, a Consiliului Local Braşov, care a avut pe ordinea de zi un singur punct: aprobarea înfiinţării serviciului public în cadrul Primăriei Braşov care să preia toată activitatea de termoficare în sistem centralizat: producţie, transport, furnizare şi distribuţie. Adică să preia toată activitatea Tetkron SRL, societatea aflată în subordinea CL, care şi-a pierdut licenţa de funcţionare şi a recuperat-o parţial prea târziu. Proiectul de hotărâre, care a fost aprobat de cei 24 de consilieri locali prezenţi, a fost propunerea făcută de către Comisia specială Tetkron, formată din şapte consilieri locali, care a analizat alte trei variante. Hotărârea de CL sună asfel, după introducerea unor amendamente propuse de aleşii locali PSD: „Se aprobă, în principiu, înființarea unui serviciu public local cu personalitate juridică de desfășurare a activităților de producție, transport, distribuție și furnizare energie termică în sistem centralizat în municipiul Brașov, sub autoritatea Consiliului Local al municipiului Brașov”, cu condiția obținerii rapoartelor de specialitate de la aparatul propriu al primarului și a vizei de legalitate.

De asemenea, consilierul social-democrat Tudor Duțu a propus ca acest serviciu „să se înființeze după realizarea unui studiu de oportunitate”, deși acest lucru ar prelungi „criza apei calde”. „Demararea acestui studiu durează 2 luni, la noi vine iarna, pe insule mai e cald”, l-a contrazis consilierul PNL Adrian Oprică. Duțu a replicat că acest studiu ar trebui realizat de specialiștii din Primărie, dar acest lucru nu poate fi realizat de direcțiile primăriei, ci trebuie analizat. „Am studiat patru luni. Este o chestiune de urgență”, a replicat unul dintre reprezentanții asociațiilor de proprietari, prezenţi în sală. Până la urmă, social-democrații și-au retras amendamentul privind studiul de oportunitate.

Anterior aprobării s-a constatat încetarea valabilităţii licenţei (integrale) a Tetkron SRL, încetarea de drept contractului de concesiune nr. 254 din 27.11.2006 dintre municipalitate și CET Braşov (novat Tetkron prin contractul nr. 1864 din 17.12.2010) şi s-a decis abrogarea HCL privind contractul nr. 3 din 16.08.2010, de delegare a gestiunii serviciului de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în Municipiul Braşov, încheiate între municipiul Braşov şi S.C. Tetkron S.R.L. „Aceşti paşi erau necesari pentru că aproba modalitatea de gestiune directă reprezentată de serviciul nou-înfiinţat. S-a aprobat, de asemenea, demararea procedurii de preluare a patrimoniului Tetkron, care a fost inventariat de două comisii, din partea societăţii şi a Primăriei. În următoarea şedinţă de CL se vor aproba denumirea, sediul, organigrama, statul de funcţii şi regulamentul acestui serviciu public cu personalitate juridică”, ne-a declarat Costel Mihai, viceprimarul care are în atribuţii şi termoficarea.

Pe de altă parte, Tetkron va avea de mâine doar 63 de salariaţi, 104 fiind concediaţi.

„Apă caldă va fi abia după ce acest serviciu va funcționa legal și va avea toate avizele. Estimăm o perioadă de o lună, o lună și jumătate, din momentul adoptării acestei hotărâri. Este varianta cea mai simplă. Nu avem cum să dăm de mâine apă caldă”, a subliniat fostul viceprimar care s-a ocupat de termoficare, Ciprian Bucur, care a fost mandat de colegii săi să ducă la îndeplinire procedurile prevăzute de această HCL.

Citiţi şi:

BRAȘOV. Tetkron are din nou licență de operare. Fără folos!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare