BRAŞOV. Noi locuri de fitness şi workout, unde cetățenii se pot antrena gratuit
Date fiind cererile venite din partea cetăţenilor, Municipalitatea braşoveană continuă amenajarea de spaţii pentru fitness şi workout în aer liber, pentru acest an având în plan să cumpere echipamente în valoare de 150.000 de lei, după ce anul trecut a achiziţionat aparate de 143.000 de lei, inclusiv TVA.
Potrivit administratorului public al Municipiului Braşov, Miklos Gantz, în 2016, au fost cumpărate 20 de aparate pentru adulţi, 5 pentru persoane cu dizabilităţi şi un ansamblu workout, asemenea celui de sub Tâmpa. Dintre acestea, aparatele pentru persoane cu dizabilităţi au fost amplasate în parc, pe Bulevardul Saturn, iar cele pentru adulţi au ajuns în următoarele zone: Fundătura Hărmanului, Pavilioanele CFR, strada Galaxiei şi strada 1 Decembrie 1918 (fiind puse câte cinci).
Ansamblul workout a fost montat în parcul de lângă fostul Lidl din Tractorul (actuala clinică Medlife).
„Anul acesta avem alocaţi 150.000 de lei pentru achiziția de echipamente, ne propunem să achiziționăm între 25 și 30 de echipamente. Avem solicitări din mai multe zone, Memorandului, Pasaj Fartec, zona Uranus – Traian, Bartolomeu, Timiș – Triaj”, a precizat Miklos Gantz.
Din 2007, când a început montarea aparatelor de acest tip în municipiul Braşov, şi până anul trecut, au fost amenajate în oraş 28 de spaţii pentru fitness (cu un total de 11 de echipamente) şi două de workout.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.