Expres

BRAȘOV. „Ne lepădăm de corupție!”. Duminica a V-a de protest

 

„Ne adunăm să cerem demisia celor doi președinți ai camerelor Parlamentare. Cei doi sunt direcți beneficiari ai legilor justiției cel mai probabil, altfel nu ar fi făcut tumbele legislative (supercomisia Ciordache) pentru nimic. Cei doi ne îndepărtează constant de calea pe care am ales-o ca societate în 1989. La 99 de ani de la Marea Unire trebuie să arătăm acum că suntem uniți în dorința de a lupta pentru valori, pentru idei, pentru libertăți”. Este mesajul de mobilizare pentru a V-a duminică consecutivă de protest, postat pe Facebook de activistul civic brașovean Radu Hossu. Manifestarea va începe, ca de obicei, la ora 18.00, la Prefectură.

„În decembrie 2016 ni se spunea «Îndrăznește să crezi» (nota red. – sloganul electoral al PSD). Mulți dintre noi credem în România de ani de zile, cei care am rămas, cei care am putut pleca și nu am făcut-o, cei care au plecat și vor inapoi, cei care au suferit și s-au bucurat pentru țară, pentru prieteni, părinți și copii. Fie că sunt de aici de la poalele Tâmpei, din Transilvania, Moldova sau Țara Românească sau chiar Basarabia. Cu pași mărunți și grei țara a reușit după 1989 să progreseze și să se dezvolte în ciuda nenumăratelor piedici ce singură și le punea. Am ajuns să umblăm doar cu buletinul în statele unite ale Europei, am ajuns să facem comert cu o lume intreagă reducând decalaje de decenii cu vestul și am ajuns să facem front comun în Alianta Nord Atlantică. Am îndrăznit să credem în România. Însă știți fiecare dintre voi ce înseamnă să ai de a face cu statul Romania dupa ce ai stat in coadă la doctor, de dimineața la permise, pașapoarte, plimbat între ghișee la ANAF și nenumărate alte exemple. Și dacă n-ai ști mai bine te-ai întreba: cum se poate așa ceva?  Dar de ani de zile știi deja. Iliescu, Băsescu, Năstase, Ponta, Tăriceanu, Dragnea. Nume care și-au pus de zeci de ori interesele lor în faâa intereselor tale. Ce am fi deja fără frânele lor? Aceștia și mulți altii mai mărunți pe care nu îi cunoaștem au căpușat statul și instituțiile pe care le conduc, în timp ce puține vânturi îi deranjau. Îi lăsăm pe alde Dragnea și Tăriceanu să ne țină în întuneric?  Din 2015 însă ca popor ne-am întețit. O pală de vânt a dărâmat guvernul Ponta. în primavara lui 2017 o furtună de oameni a oprit OUG 13. Acuma când se apropie centenarul Marii Uniri, haideți să ne adunăm! Haideți să fim uraganul care să împingă spre România curată la care am visat de ani de zile. Noi credem în România, dar nu suntem naivi. Este vremea schimbării și cu totii trebuie să facem parte din ea! Ne lepădăm de corupție!”, se mai arată în argumentația de pe pagina dedicată evenimentului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button