Expres

BRAȘOV. Mytex.ro, pe podium la Cupa Presei la tir

  • 12919436-1052418018137906-1986380235-o.jpg
 

Jurnaliștii brașoveni au participat astăzi, joi, cu ocazia Zilei Jandarmeriei, la Cupa Presei la Tir, concurs organizat în poligonul M.Ap.N de Inspectoratul Județean de Jandarmi Brașov.

Cei 15 reprezentanți ai trusturilor de presă din Brașov au tras, cu armamentul din dotarea Grupării Mobile de Jandarmi Brașov, câte opt focuri, țintele fiind amplasate la o distanță de aproximativ 15 metri.

Astfel, prima poziție în clasamentul fetelor a fost ocupată de Mădălina Bucur (PRO TV), urmată de Sorina Bălescu (MIX TV) și Larisa Postu (MIX 2 TV).

De asemenea, în clasamentul băieților, Sorin Țârcă (RTT) a fost desemnat cel mai bun trăgător al acestei competiții, urmat de Robert Lazăr (PRO TV) și Robert Frunzescu, reporter al portalului de știri mytex.ro.

„Ne-am bucurat că s-a văzut implicare, că s-a văzut disciplină. Suntem încântați, ca de fiecare dată, că vă avem în preajmă. Deși aveți foarte multe activități v-ați rupt din programul vostru pentru a fi aproape de noi în acest moment”, a declarat Adrian Stoian, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Brașov

Duminică, 3 aprilie, la 166 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, instituția brașoveană va organiza, în Piața Sfatului, o serie de activități, începând cu orele 12.00.

Timp de două ore, Inspectoratul Județean de Jandarmi Brașov va avea expuse în Piața Sfatului standuri de prezentare cu tehnică specifică și autovehicule din dotare.

În data de 3 aprilie 1850, Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei, a semnat actul de înființare a Jandarmeriei: „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, pe care a comunicat-o Divanului Obștesc și Sfatului Ocârmuitor, se arată pe site-ului www.jandarmeriaromana.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button