Expres

BRAȘOV. Municipalitatea continuă lucrările de reabilitare a străzilor, în cartierul Șchei

 
Municipalitatea are în plan noi lucrări de reabilitare a străzilor din cartierul Șchei. Astfel, până la jumătatea lunii iunie, ar putea fi finalizate lucrările efectuate la străzile din zona coastei dinspre Tâmpa, după care se va intra în zona General Traian Moșoiu, Piatra Mare și Podul lui Grid.
 
Lucrările vor începe cu strada General Traian Moșoiu, care va fi reabilitată în totalitate (aproximativ 400 de metri) și vor fi continuate pe strada Cetinii, care leagă strada General Traian Moșoiu de strada Piatra Mare. Și această stradă va fi refăcută în totalitate (în jur de 300 de metri), după care se va face partea nemodernizată a străzii Piatra Mare – tot în jur de 300 de metri, potrivit administratorului public al Brașovului, Miklos Gantz.  
Municipalitatea are în plan și reabilitarea străzii Zarand. Apoi, muncitorii vor intra pe strada Podul lui Grid, pentru modernizare pe o lungime de 500 de metri, la care se adaugă o bucată care trebuie pregătită pentru asfaltare (se face parte din infrastructură).  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button