Expres

BRAȘOV. Munca la negru, mai „contagioasă” decât nerespectarea legilor COVID

 

Cuantumul amenzilor date de inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Braşov, în luna decembrie, angajatorilor care nu au respectat măsurile impuse în starea de alertă s-a ridicat la 32.000 de lei. Au fost sancționați cei care nu au asigurat desfăşurarea triajului epidemiologic, nu au respectat distanţa dintre birouri sau funcţionau în spaţii închise destinate alimentaţiei publice, deşi incidenţa COVID 19  depăşea indicele 3.

Pe lângă aceste sancţiuni, inspectorii ITM au mai lăsat şi 300.000 de lei amenzi la 27 de angajatori, unde au fost găsiţi 23 de muncitori fără forme legale. În ceea ce priveşte respectarea prevederilor referitoare la completarea şi transmiterea REVISAL, au fost efectuate 119 de controale, în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare de 3000 lei şi 2 avertismente. Pentru celelalte nereguli depistate de către inspectorii de muncă în domeniul relaţiilor de muncă, angajatorii au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 68.000 lei. Tot în luna decembrie, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii au efectuat 76 controale, în urma cărora au fost sancţionaţi 25 angajatori, cu amenzi în valoare de 23.000 lei şi 23 de avertismente.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare