Expres

BRAȘOV. Modernizarea „Drumului de sub munte” a înregistrat un progres foarte bun în 2020

  • discutii-CJ-constructor_285399.jpg
 

Modernizarea „Drumului de sub munte”, o investiţie de amploare realizată în cadrul primului proiect cu fonduri europene accesat de Consiliul Judeţean Braşov prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, a înregistrat un progres foarte bun pe parcursul anului 2020. Aceasta este concluzia discuţiei pe care preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, şi administratorul public al judeţului, Daniel Gligoraş – în calitate de manager de proiect, au purtat-o cu Grigore Vădean, directorul SC Diferit SRL, firma care şi-a adjudecat lucrarea. 

În prezent, primul strat de asfalt a fost turnat pe 13,2 km din totalul de 49 de km incluşi în proiect, ceea ce reprezintă un progres al lucrărilor de 28%. În ceea ce priveşte refacerea podurilor şi a podeţelor de pe traseu, stadiul execuţiei a ajuns la 67%. Toate lucrările executate până în momentul de faţă au fost achitate de autoritatea contractantă. 

Constructorul îşi propune ca în vara anului viitor să încheie lucrările la poduri, iar până la sfârşitul lui 2021 să realizeze 90% din activităţile cuprinse în contract. În cazul în care vremea va fi prielnică, şantierul va fi reluat pe 11 ianuarie, cu 150 de muncitori care urmează să lucreze pe tronsoanele drumului. Fiind la primul proiect de amploare realizat în judeţul Braşov, firma Diferit şi-a asigurat din timp utilaje suficiente, precum şi toate materialele necesare, punând în funcţiune o staţie de asfalt la Făgăraş şi două staţii de beton, la Făgăraş şi Recea.

Pe parcursul derulării lucrărilor, reprezentanţii constructorului au colaborat foarte bine cu conducerea administraţiei judeţene, primind tot sprijinul de care au avut nevoie, în aşa fel încât niciun impediment să nu afecteze bunul mers al şantierului. 

„În septembrie 2019 am semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru acest proiect care va îmbunătăţi considerabil infrastructura rutieră din Ţara Făgăraşului. Sunt bucuros că firma constructoare a lucrat într-un ritm susţinut şi a făcut progrese considerabile în acest an. În 2021 sunt convins că vom avea zeci de kilometri de drumuri refăcute, dar şi zeci de poduri şi podeţe reconstruite din temelii sau modernizate. Felicit constructorul pentru modul profesionist în care a înţeles să abordeze acest proiect investiţional extrem de important pentru Judeţul Braşov”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian-Ioan Veştea. 

Proiectul „Modernizare drum interjudeţean DJ 104 A, DJ 105 C, DJ 105 P – format din DJ 104 A, km 0+000-45+000, DJ 105 C, km 6+300-3+800, DJ 105 P, km 0+000-3+800” are o valoare totală de 146.864.245,94 lei, din care cheltuielile totale nerambursabile ajung la 141.522.749,92 lei. Contribuția proprie a Județului Brașov la cheltuielile eligibile este de 2.888.219,39 lei, iar cheltuielile totale neeligibile sunt în cuantum de 2.453.276,63 lei.

Proiectul urmărește modernizarea drumului interjudețean DJ 104 A – Perșani – Victoria în legătură cu DJ 105 C Victoria – Ucea de Sus și DJ 105 P – Ucea de Sus, în lungime totală de 53,01 km, din care 49,039 km sunt realizați cu fonduri europene și 4 km sunt modernizați din fondurile proprii ale Județului Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button