Expres

BRAŞOV. „Mobilitate pentru persoanele cu dizabilităţi”

 

Persoanele cu dizabilităţi locomotorii întâmpină dificultăţi atunci când vine vorba de achiziţionarea unui scaun cu rotile. Oamenii se plâng în primul rând că aşteaptă chiar şi câteva luni un ajutor din partea Casei de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte dacă ar fi să cumpere un scaun cu rotile ar scoate din buzunar sume costisitoare, ce depăşesc chiar 7.000 de lei.
În ajutorul persoanelor cu dizabilităţi sar în acest an Asociaţia „Speranţă fără limite” şi cu bisericile creştine de diferite confesiuni, în cadrul acţiunii „Mobilitate pentru persoanele cu dizabilităţi”.  
Cei care au nevoie sunt aşteptaţi să se înscrie pentru a primi gratuit, în 24 şi 25 august, scaune cu rotile, bastoane speciale, cârje sau cadre de care au nevoie să se deplaseze.
Cu sprijinul Asociaţiei „Speranţă fără limite” scaunele rulante, dar şi celelalte echipamente vor fi adaptate de către voluntari  în funcţie de nevoia fiecărei persoane. Atât beneficiarii, cât şi însoţitorii lor vor fi apro instruiţi de către voluntari cu privire la utilizarea lor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare