BRAȘOV. Mitropolitul Ardealului este așteptat astăzi la două biserici
Înaltpreasfințitul dr. Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, vine întotdeauna la Brașov, în a doua zi a marilor praznice împărătești (Paști, Crăciun, Rusalii). Mai mult, ierarhul este așteptat la două biserici. Pentru că așa cum a făcut aproape în fiecare an de la întronizarea sa (2005), ÎPS Laurențiu ar putea să slujească Sf. Liturghie arhierească din a doua zi de Crăciun la Biserica „Înălțarea Domnului” (biserica de lemn) din Centrul Civic sau măcar să participe la slujba de pomenire a a primului paroh – preot prof. dr. Victor Neamțu, trecut la cele veșnice în iulie 2015 (spre pomenirea căruia a fost așezată o troiță în fața bisericii – foto 2). Tot din 2016, după ce Consiliul Parohial și credincioșii au făcut propunerea, lăcașul de cult a primit un al doilea hram, Soborul Maicii Domnului – sărbătoarea din a doua zi de Crăciun (26 decembrie), ziua nefiind aleasă întâmplător, a explicat părintele paroh Ciprian Robu, întrucât era ziua de naștere a pr. Victor Neamțu, care astăzi ar fi împlinit 61 de ani. Acum doi ani, mitropolitul a oficiat aici și târnosirea lăcașului de cult, resfințirea fiind făcută după ce biserica trecuse prin lucrări de reparații, reamenajare și înfrumusețare. Pe de altă parte, ÎPS Laurențiu este așteptat să liturghisească și la Biserica Schimbarea la Față (de la Micșunica – foto 1).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.