BRAȘOV. Mitropolitul Antonie, pomenit la zece ani de la trecerea la Domnul

La Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus s-a făcut ieri pomenirea Mitropolitului Antonie Plămădeală, la 10 ani de la trecerea în veşnicie. Un sobor de arhierei condus de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a oficiat Sfânta Liturghie şi Parastasul.  Pelerini din întreaga ţară şi de peste hotare alături de preoţi, fratele ierarhului, Mihai Plămădeală, rude şi apropiaţi din Republica Moldova, precum şi numeroase personalităţi care l-au cunoscut şi au colaborat cu arhiereul au venit pentru a se ruga la mormântul „vrednicului de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală, aducând un omagiu celui care a rămas în istoria Mitropoliei Ardealului ca un mare păstor de suflete, un cărturar desăvârşit şi un ctitor de aşezăminte sfinte”, relatează basilica.ro. „Fără Dumnezeu am fi apariţii ciudate şi dispariţii stupide” – este una dintre cugetările memorabile ale celui care a fost 23 de ani mitropolit al Ardealului.

 Întemnițat de comuniști, apoi angajat ca muncitor

 S-a născut în anul 1927 într-o familie de ţărani din Stolniceşti, jud. Lăpuşna (Basarabia), primind numele de Leonida. A urmat cursurile Seminarului Teologic de la Chişinău, apoi Bucureşti şi cursurile Facultăţilor de Teologie din Bucureşti şi ale Institutului Teologic Universitar din Cluj. A fost tuns în monahism în anul 1948, primind numele de Antonie, la Mănăstirea Prislop, apoi hirotonit ierodiacon în 1949. În anul 1949, a fost condamnat (în lipsă) la 7 ani închisoare, pentru activitate anticomunistă; fiind nevoit să se ascundă la Bucureşti, apoi la Schitul Crasna din Gorj şi la Mănăstirea Slatina, judeţul Suceava, unde a fost hirotonit ieromonah în anul 1953. A fost detaşat la Mănăstirile Râşca şi Dragomirna, la ultima contribuind la descoperirea unor valoroase documente, inclusiv din epocadomnitorului Ştefan cel Mare.

Arestat şi rejudecat în anul 1954, a fost condamnat la 4 ani închisoare, fiind însă graţiat în 1956. Atunci se înscrie la doctorat la la Institutul Teologic Universitar din Cluj, dar, din motive politice, este constrâns să le întrerupă. Exclus din rândurile clerului şi din cinul monahal (pe motive politice), dar și ca umare a decretului care pustiise mănăstirile, între anii 1959-1968, supravieţuieşte angajându-se ca muncitor pe la mai multe întreprinderi.

 Două doctorate în teologie

Este reprimit în cler în anul 1968 cu ajutorul Patriarhului Iustinian şi numit secretar-şef la Institutul Teologic din Bucureşti. Îşi reia studiile doctorale, însă peste hotare, la Heythrop College (Oxfordshire), apoi la Londra În 1970 a obţinut aici titlul de doctor în Teologie cu teza „Biserica slujitoare în gândirea occidentală, din punct de vedere ortodox”, elaborată sub rectoratul prestigiosului filosof Frederick Copleston şi sub îndrumarea profesorului Robert Murray. Pe 16 decembrie 1972 a obţinut un nou titlu de doctor la Institutul Teologic din Bucureşti, cu teza „Biserica slujitoare în Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi în Teologia contemporană”, realizată sub coordonarea părintelui Dumitru Stăniloae. Din 1 septembrie 1971, timp de doi ani a fost rector al Institutului Teologic din Bucureşti.

 Pe 27 decembrie 1970 a fost hirotonit vicar patriarhal, cu titlul „Ploieşteanul” Numit responsabil cu relaţiile externe ale Bisericii Ortodoxe Române, a fost ales episcop al Buzăului pe 9 decembrie 1979. Pe 10 ianuarie 1982 a fost ales arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului, funcţii pe care le-a deţinut până la moarte. După căderea comunismului, este numit membru de onoare al Academiei Române.

 Cea mai mare ctitorie: Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus

S-a îngrijit de reconstrucţia şi/sau restaurarea mai multor biserici, mănăstiri şi a clădirilor anexe. În noua chemare s-a remarcat printr-o lucrare ctitoricească de excepţie: a ridicat o nouă clădire cu trei nivele în cadrul Reşedinţei mitropolitane, a refăcut „Casa Eminescu” de lângă reşedinţă, unde a amenajat o expoziţie permanentă, a reamenajat fabrica de lumânări, gospodăriile Mitropoliei şi Schitul de la Păltiniş.Cea mai mare realizare pe plan administrativ, cea mai mare ctitorie a sa fost reconstruirea Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, unde a început construcţia incintei mănăstirii şi a clădirilor anexe încă din anii ’80, mănăstirii adăugându-i-se o bibliotecă şi o expoziţie de obiecte bisericeşti, carte veche şi icoane pe sticlă (obiectele fiind donaţia Mitropolitului Antonie). A ridicat o nouă clădire la Aşezământul de la Păltiniş, a sprijinit repararea muzeului de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului, înfiinţarea muzeului de icoane pe sticlă de la Sibiel, precum şi ctitorirea unor biserici noi la Cisnădie, Făgăraş, Mediaş, Victoria, Sibiu şi în alte localităţi.

Ca responsabil cu relaţiile externe ale Bisericii Ortodoxe Române, a luat parte la vizitele făcute altor Biserici creştine, a participat ca delegat şi uneori ca membru în organismele de conducere al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la întrunirile Conferinţei Bisericilor Europene şi la sesiunile Comisiei de dialog între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică.

 Academician și scriitor

 Pe lângă responsabilităţile sale bisericeşti, ÎPS Antonie şi-a continuat şi cariera academică, publicând mai multe volume de studii şi articole pe teme de teologie biblică, spiritualitate, istorie bisericească, relaţii ecumenice etc., predici, dar şi articole de presă şi interviuri, precum şi literatură şi memorialistică. Dintre scrierile sale teologice, unul dintre cele mai cunoscute volume ale Mitropolitului Antonie este volumul „Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă”, Sibiu, 1983, cu o prefaţă a Pr. Prof. Acad. Dumitru Stăniloae şi un cuvânt înainte al autorului. A cunoscut mai multe reeditări după 1989. Lucrarea tratează teme de de spiritualitate comune Răsăritului şi Apusului creştin, şi îndeosebi spiritualitatea monastică. A publicat celebrele cărţi de predici „Tâlcuri noi la texte vechi” şi „Cuvinte la zile mari” şi a fost mereu în legătură cu oamenii de cultură ai vremii, amintindu-l aici pe filosoful Constantin Noica. „Cuvinte duhovniceşti,” Tiparul tipografiei eparhiale, Sibiu, 2000 se înscrie în aceeaşi direcţie de reflecţie ca şi volumul mai sus amintit. Printre lucrările sale se mai află „Rugul Aprins” – carte de interviuri şi mărturii despre mişcarea „Rugul Aprins” din Bucureştii anilor ’50 şi participarea IPS Antonie la activităţile acesteia; „Biserica în mers” – o antologie de interviuri (mai ales din perioada postcomunistă), „Gânduri de frumuseţi albe”, 5 volume,  reia o serie de articole ale IPS Antonie publicate în revista Telegraful român din Sibiu.

În anul 1970 publică la Bucureşti romanul „Trei ceasuri în iad”, un roman foarte critic la adresa regimului comunist din România din vremea „obsedantului deceniu” (anii ’50). Cartea a cunoscut un rapid succes de public şi de critică, însă a fost rapid retras din librării de către autorităţile comuniste. Cartea a cunoscut mai multe reeditări după căderea comunismului.