BRAȘOV. Mitropolitul a sfinţit lucrările efectuate la Biserica „Sfânta Treime” – Pe Tocile

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Treime” din Braşov- Pe Tocile, unde a binecuvântat lucrările exterioare efectuate în ultima perioadă. Ierarhul a binecuvântat cu apă sfințită locașul de cult la exterior și la interior, iar mai apoi a liturghisit împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, protopopul de Brașov, Dănuț-Gheorghe Benga, cei doi slujitori ai locașului de cult, pr. Aurel Colceriu și pr. Aurelian Reit, precum și alți slujitori ai sfintelor altare. La Sfânta Liturghie au fost prezenţi reprezentanţi ai Junilor din Şcheii Braşovului, autorităţi locale, judeţene şi centrale, precum şi numeroşi oaspeţi. Răspunsurile liturgice au fost date de Cvintetul Vocal Anatoly. ÎPS Mitropolit Laurenţiu i-a îndemnat pe cei doi parohi şi pe credincioşi să finalizeze cât de curând şi lucrările de la noul cămin de vârstnici ridicat în apropiere de biserică, aşezământ unde vor fi îngrijiţi peste 30 de bătrâni.

Lăcaș de cult încărcat de istoria românilor ortodocși din Șchei

Pâna la 1781, cei 4.184 de credincioși din 1.071 familii din Șcheii Brașovului (după cum dovedesc statisticile timpului) erau slujiți de serviciile religioase ale unei singure biserici, anume Biserica Sf. Nicolae din Șchei. După numeroase memorii, mai ales după ce Iosif al II-lea, la 28 octombrie 1781, emisese decretul de concivitate, prin care se stipula între altele că românii puteau ridica școli și biserici dacă aveau cel puțîn 100 familii, locuitorii din zona Tocilelor obțin dreptul de a-și ridica o biserică. Ca urmare, la 22 septembrie 1781, în grădina cumpărată de la Micu Voicu (ginerele cunoscutului librar și negustor Hagi Ioan Ciurcu) se ridică mai întâi o troiță din lemn de către familia Ioan și Paraschiva, Radu și Maria, „în amintirea unor răposați”, deși prin adresa din 12 februarie 1779 magistratul răspunde guvernului că românii din Șchei au o biserică mare și nu este nevoie de alta. Un alt motiv de refuz era acela că în 1782 se aprobase pentru români biserica din Brașovul Vechi. Totuși din cronica locală a lui Thomas Tartler aflăm că la 31 iulie 1812 „împăratul dădu aprobarea pentru ridicarea unei a două biserici în Șchei“, în locul capelei făcute în 1806. Probabil că alături de troița amintită se începuse construcția bisericii din lemn, terminată în anul 1813. După cum spune cronicarul bisericii, Nicolae Grid, „în 85 de zile s-au săvârșit” și în 10 iunie 1813 s-a sfințit biserica în prezența protopopului Radu Tempea și a preoților Ioan Stefanovici, Simion Popovici (Datcu) și a diaconului Nicolae Grid.
La scurt timp, în 1824 se începe însă construcția bisericii din piatră după planurile arhitectului Diners. S-au ridicat la scurt timp două chilii în curtea bisericii (1819) prin strădania primului paroh Voina Pitiș.
Aveau să fie protejați de patronajul episcopului Vasile Moaga și favorizați de daniile impresionante ale localnicilor: Dumitru și Teodor Orghidan donează 415 fl., un policandru, un procovet, 2 sobe de școală și 830 fl. Pentru iconostas, preotul Voina Pitiș – 276 fl., cărți vechi; Vasile Ototoi – 105 fl. Însuși voievodul Grigore Ghica oferă 500 de taleri, cărturarul Barbu Văcărescu, clucerul Dana, boierul Mihăiță Filipescu, medelnicerul Dumitrache Duma, stolnicul Petrache, serdarul Răducanu târca, logofătul Gh. Măcelar – doar câteva nume de ctitori de peste munți care s-au oferit să sprijine ridicarea acestui lăcaș.
Avea să fie pictată de valoroșii pictori Costantin Lecca și Mișu Pop în anul 1856, an în care se realizează și turnul cu ceas. Pictura a fost renovată mai întâi în anul 1913, când biserica este resfințită de protopopul Vasile Saftu, ca delegat din partea Mitropoliei Ardealului. Între anii 1945-1946, cu concursul parohului Valer Voineag biserica este renovată în întregme, executându-se următoarele lucrări: asanarea pamântului, punerea pavimentului de mozaic, subzidirea bisericii pâna la ferestre, o bordură de asfalt în jurul bisericii în exterior, instalarea gazului metan, stranele, podișorul, zugrăvirea fațadei și restaurarea picturii de pictorul făgărășean Iosif Vasu. În urma lucrărilor, biserica a fost resfințită la 15 septembrie 1946 de mitropolitul Nicolae Bălan, însoțit de soborul de 26 de preoți.
Întrucât, prin decretul lui Iosif al II-lea din 1788 se interzice înmormântarea în biserică, se cumpără și grădina negustorului Apostol Hagi Radu, folosită ca cimitir (pâna la 1791 se înmormântasera aici 725 persoane), motiv pentru care aici se clădește în 1806 o capela mortuară.. La altarul noii biserici au slujit cu credință preoții: Voina Pitiș și nepoții săi Bonifatie Pitiș și Dimitrie Orghidan, apoi Nicolae Mihaltan (devenit director al gimnaziului din Brad), Vasile Sfetea, Nicolae Furnică, Candid Muslea, Nicolae Stinghe, Nicolae Chicomban și din 1939 Valeriu Voineag.
Cimitirul este mult mai mare decât cel de la biserica Sf. Nicolae, iar inscripțiile de pe vechile cruci poartă amintirea unor localnici de valoare: preoții Bonifatie Pitiș, Nicolae Chicomban, directorul școlilor primare din Brașov, Ioan Vătășan, profesorii I. C. Panțu, Gheorghe Prejmerean, Ion Dariu (autori de manuale), botanistul Dumitru Lupan, filologul Costantin Lacea, Vasile Greceanu (ginerele lui Andrei Muresianu) s.a.  Pâna în 1883 și osemintele poetului Mureșianu erau găzduite de acest cimitir, dar apoi au fost strămutate în Groaveri, la biserica Sf. Paraschiva, unde se găsesc și azi. Alături de biserică se făcuseră câteva chilii, una din ele devenind lăcaș de școală „pentru copiii mici de Pe Tocile”, la care în a doua jumătate a veacului al XIX-lea preda compozitorul George Ucenescu (autorul melodiei imnului „Deșteaptă-te Române”) și apoi pentru 40 de ani Ioan Suciu (pictor de icoane), până când școala fuzionează cu „Școlile Centrale Române” (azi colegiul „Andrei Șaguna”). Biserica păstrează și azi pictura marelui maestru Costantin Lecca (1807-1887), fiind restaurată în 1945.