Expres

BRAŞOV. Miting pentru căldură – anunţat, dar sub semnul întrebării

 

Mai mulţi braşoveni s-au mobilizat pe Facebook, creând şi grupuri de profil gen „Noi vrem căldură” şi „Miting pentru braşoveni”, cu intenţia să protesteze în stradă faţă de prelungita criză a termoficării. Mitingul este anunţat pentru astăzi, de la ora 16.00, în faţa Primăriei Braşov. Însă destui au început să ezite, temându-se că vor striga degeaba în faţa unei clădiri închise (programul se încheie vinerea la ora 14.00), riscând şi să fie amendaţi.

10.700 de apartamente erau racordate la sistemul centralizat de termoficare în 7 aprilie 2016, când furnizorul de gaz Engie a sistat alimentarea motoarelor termice ale producătorului privat Bepco SRL, care nu a mai avut ce livra Tetkron SRL, societatea din subordinea Consiliului Local, ce se ocupa de furnizarea, transportul şi distribuţia agentului termic (şi producţie, dar nuami în centrale de cvartal). Sistarea s-a produs din cauza datoriilor Tetkron, ca şi a faptul că aceasta şi-a pierdut licenţa de funcţionare.

Între timp a venit prematur iarna şi, la lipsa apei calde, s-a adăugat cea a căldurii pentru braşovenii din circa 7.600 de apartamente rămase racordate la sistemul centralizat.

Cu chiu, cu vai a fost creat un Serviciu Public Local de Termoficare (SPLT) în subordinea Primăriei, care a primit licența pentru a funcționa încă de săptămâna trecută, însă pentru ca să poată porni activitatea este necesară și încheierea contractului cu furnizorul de gaz, procedură care nu a fost încă definitivată, dar mai ales cu unul sau mai mulţi producători de energie termică.

Ca urmare, câțiva brașoveni au decis să organizeze astăzi, începând cu ora 16.00 în fața Primăriei Brașov, un protest pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la gravitatea situației. „Vineri, ora 16.00, se va face miting la Primăria Brașov pentru «a le oferi o mână de ajutor» celor responsabili de lipsa apei calde și a căldurii. Vă rog să luăm atitudine. A VENIT IARNA!”, scrie pe unul dintre grupuri.

Pe altele se ezită: „Dragi braşoveni ce nu aveţi căldură şi apă caldă de şapte luni, aş vrea să discutăm. Şi anume mitingul nostru de vineri. Eu una sunt puţin sceptică şi dacă priviţi lucrurile din punctul de vedere în care l-am privit eu poate îmi veţi da dreptate. Haideţi să facem lucrul bun de la început. aideţi să o facem corect şi cu cap. Haideţi să ne strângem când avem autorizaţia în mână, urlăm şi ţipăm cât vrem pentru că atunci putem, nimeni nu va avea dreptul să ne spargă gaşca. (…) Vă cred şi vă susţin că v-aţi săturat de îndurat frigul, că nu mai suportaţi, dar câteva zile n-o fi un capăt de lume, am îndurat 7 luni”. 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button