Expres

BRAȘOV. Ministrul de Interne Carmen Dan, întâlnire cu pompierii, polițiștii și jandarmii brașoveni (FOTO)

  • carmen dan 3_241013.jpg
  • carmen dan_241012.jpg
 

Ministrul de Interne Carmen Dan a discutat astăzi cu polițiștii, pompierii și jandarmii din Brașov despre deficitul de personal și măsurile luate până acum pentru reducerea acestuia, despre nevoia întăririi autorității angajaților MAI și ce facem în această direcție. „Am vorbit despre achiziția echipamentelor de protecție, dar și despre introducerea unor module de perfecționare fizică și tactică, astfel încât pregătirea să nu se limiteze doar la perioada de școlarizare. Tot astăzi m-am întâlnit cu prefecții din țară, convocați la Brașov. Printre temele abordate s-au numărat organizarea alegerilor locale parțiale din această toamnă, măsurile ce urmează a fi implementate pentru o gestionare mai bună a situației eliberării pașapoartelor, dar și gestionarea situațiilor de urgență specifice sezonului rece”, a scris Carmen Dan, în urmă cu o oră, pe pagina ei de Facebook.
Potrivit acesteia, jandarmii brașoveni i-au spus că este primul ministru de interne din ultimii 10 ani care le calcă pragul sediului. „M-au rugat să le semnez în Cartea de Onoare a instituției și pentru mine chiar a fost onorant acest gest! Și motivant…”, a precizat ministrul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare