BRAȘOV. Ministerul Afacerilor Externe îl omagiază pe Titulescu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează la Brașov comemorarea dedicată marelui diplomat și politician român Nicolae Titulescu al cărui monument se află din anul 1992 în curtea Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului.
Evenimentul este inclus în calendarul acțiunilor specifice de diplomație publică și va cuprinde: depunerea de coroane de flori de către conducerea MAE și Prefectura Brașov, scurte alocuțiuni din partea conducerii MAE, autorităților locale, președintelui Fundației Europene Nicolae Titulescu și va fi urmată de o slujbă religioasă.
Anul acesta se împlinesc 24 de ani de la repatrierea rămășițelor lui Titulescu, cu sprijinul Fundaţiei Europene ce îi poartă numele. Evenimentul de comemorare va avea loc luni, 16 martie, începând cu ora 12.
Nicolae Titulescu, considerat cel mai mare diplomat român, a fost
ministru al justiției, al finanțelor, ministru de externe, ambasador în
Anglia și Franța, președinte al Ligii Națiunilor (actuala ONU), iar în
anul 1935 a fost propus pentru Premiul Nobel pentru pace. Nemulțumite de
politica sa externă, ce punea accent pe unitatea și independența
României, cercurile politice profasciste și guvernele Germaniei și
Italiei au făcut presiuni pentru înlăturarea lui. În 1936, regele Carol
al II-lea l-a îndepărtat din guvern, unde ocupa portofoliul de la
externe. Titulescu a plecat în exil, în Elveția, apoi în Franța, la
Cannes, unde a și murit, în 17 martie 1941, când împlinea 59 de ani.
Deși s-a născut în Oltenia, tot în 17 martie (4 martie, pe stil vechi),
prin testamentul scris în anul 1940, cerea să fie înmormântat „la
poalele Tâmpei, pe o alee între brazi, undeva mai deoparte. Prietenii
mei de la Brașov îmi vor găsi locul. Tache Ionescu la poalele
Bucegilor, eu la picioarele lui, la poalele Tâmpei… Aparțin Bisericii
Ortodoxe Române”. În ciuda dorinței exprese de a fi înmormântat la
Brașov, timp de cinci decenii, corpul său neînsuflețit a rămas în
Franța, de unde a fost adus la Brașov, abia în anul 1992. Ulterior, de
la Marsilia au fost aduse și osemintele soției, Ecaterina Titulescu,
fiind depuse în același mormânt din Șchei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



