Expres

BRAȘOV. Militarii americani au fost „ciuruiți” de țânțari

  • militari-americani-blindate_268891.jpg
  • parasutate_268892.jpg
 

Militarii americani aflați în baza militară de la Cincu pentru a participa la Saber Guardian 19, cel mai amplu exercițiu multinațional care are loc în România în acest an, au avut de luptat cu „inamici” care nu figurau în scenariile pregătite. La aplicaţiile din poligonul Cincu  (Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”), militarii americani din Regimentului 2 Cavalerie, supranumiți „The Dragoons”, s-au confruntat cu temperaturi de aproximativ 35 de grade pe un fond de umiditate crescută şi, în plus, s-au văzut nevoiţi să se „bată” cu ţânţarii autohtoni. Sergentul Mark Mcalvain a declarat pentru publicaţia „Stars and Stripes” (celebra revistă militară din SUA) că, în timp ce se pregăteau să facă faţă atacului inamic, el şi colegii lui au fost atacaţi de insecte „foarte viguroase” care veneau de peste tot. „Aici sunt atât de mulţi ţânţari încât numai pe faţă am peste 20 de înţepături”, a precizat „Dragonul” Mark Mcalvain, sergent în Regimentul 2 Cavalerie, US Army. Conform scenariului, militarii americani au avut misiunea de a apăra poziţiile în faţa unei forţe militare care a încercat să taie comunicaţiile NATO din zonă. Forţa „duşmană” a fost constituită din militari români dotaţi cu blindatele de concepţie sovietică BTR-80. În misiunea lor militarii americani au folosit blindate Stryker, dar au fost obligaţi şi să sape adăposturi pe câmp, lucrând în schimburi, folosind saci de nisip și sârmă ghimpată (materiale parașutate), ca în războaiele clasice, pentru a-și consolida pozițiile defensive. Asta nu i-a ajutat să se apere de asaltul tânţarilor. Confruntarea propriu-zisă dintre militarii americani şi cei români deghizaţi în duşmani ai NATO a fost destul de dificilă pentru „Dragoni”, dar armamentul superior le-a permis acestora să facă faţă. „Românii s-au antrenat în această zonă ani de zile şi o ştiu foarte bine. Şi-au folosit cunoştinţele în avantajul lor şi astfel misiunea noastră a fost destul de dificilă”, a declarat căpitanul Doug McFarland. Exerciţiile în teren mai durează până pe 24 iunie, zi în care, arşi de soare şi înţepaţi de ţânţari, „Dragonii” Regimentului 2 Cavalerie vor pleca spre Vilseck, Germania, unde îşi au baza permanent, mai notează publicația americană.

Reportajul din „Stars and Stripes” aici,

Foto: Martin Egnash/Stars and Stripes

Citiți și:

BRAȘOV. Imagini spectaculoase de la cel mai amplu exercițiu militar multinațional

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button