Expres

BRAȘOV. Microbuze școlare, de 10 ori mai puține decât necesarul / Primarii nu vor autovehicule electrice

  • microbuzscolar2.jpg
 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar al Judeţului (IŞJ) Braşov, 129 de microbuze au solicitat şcolile din judeţ pentru transportul elevilor. Este vorba de cei din zonele de munte, izolate, greu accesibile. Acum aceștia au la dispoziție 12 microbuze, achiziționate cu ani buni în urmă Insuficiente pentru cei 11.000 de copii care ar trebui transportați. „Recunoaştem, suntem într-un deficit, iar parcul auto nu a mai fost înnoit cam de mult. Ministerul Dezvoltării ne-a cerut o situaţie pe localităţi, s-a înaintat lista de propuneri, s-a discutat despre posibilitatea de achiziţionare de microbuze electrice și chiar şi de unităţi de încărcare”, a precizat inspectorul școlar general, prof. Ovidiu Tripşa.

El a explicat că Intenţia era ca acestea să fie cumpărate cu bani prin PNRR, dar „am înţeles că Ministerul Educaţiei se află acum în negocieri din nou cu Comisia Europeană, pentru că au fost multe situaţii în care, tot din cauza infrastructurii, primarii au cerut microbuze cu motoare termice, nu electrice. Sunt sate de munte în judeţ, şi la noi, şi în alte judeţe, unde microbuzele electrice nu prea pot avea acces şi atunci au solicitat fie microbuze mai mici, care să poată să aibă acces la acea infrastructură, fie înlocuirea lor, cel puţin cu unele hibride. Deci, ce am înţeles de la Ministerul Educaţiei este că s-a amânat demararea programului până la finalizarea negocierilor cu Comisia Europeană, pentru că la negocierea iniţială s-a vorbit doar de microbuze electrice”, a precizat şi purtătorul de cuvânt al IŞJ Braşov, Valentin Bucur.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] unui microbuz școlar din Bocșa, județul Caraş-Severin, a fost depistat marți, de polițiști, după ce s-a urcat […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare