BRAȘOV. Meșteșugari și artizani vă așteaptă la târgurile din centru
Braşovenii şi turiştii sunt aşteptaţi la acest final de săptămână să admire şi să cumpere lucruri făurite cu har şi migală de către meșteri populari și meșteșugari, artiști plastici și artizani, creatori de frumos și păstrători ai obiceiurilor culturale tradiționale. Aceştia pot fi găsiţi în Piaţa Sfatului, unde târgul s-a deschis de joi, fiind organizat de Primăria Braşov, şi în Piaţa Sf. Ioan (în spatele hotelului Aro), în organizarea Agenţiei Metropolitane Braşov, de ieri.
Meşterii expun straie populare minuțios lucrate, icoane, superbe covoare, tapiserii și cuverturi tradiționale, obiecte din sticlă, ceramică, lut, decoraţiuni, sculpturi în lemn şi păpuşi pictate manual, ștergare, ii şi cămăşi tradiţionale, covoare, accesorii vestimentare din materiale naturale și cu tehnici tradiționale (împâslire), obiecte din piele, de la cojoace și opinci, până la poșete și brățări, jucării tradiționale, cum ar fi sfârleaza, jucării croşetate, podoabe din diferite materiale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.