Expres

BRAȘOV. Meșotiștii sărbătoresc 150 de ani de excelență cu o… șezătoare

 

Comunitatea Colegiului Național „Dr. Ioan Meşotă” sărbătorește 150 de ani de excelenţă, cu o „Şezătoare la liceu”, care va avea loc astăzi.  Sunt aşteptaţi elevii actuali, dar şi absolvenţii promoţiilor anterioare, între orele 10.00 – 13.00, la colegiul braşovean, pentru a coase semne de carte cu logo-ul liceului. Acestea vor fi, mai apoi, oferite participanţilor la tombola Balului aniversar de la începutul lunii iunie, din partea organizatorilor.
„Şezătoarea la liceu” este organizată de Comunitatea „Motive tradiţionale din Țara Bârsei şi împrejurimi”. Organizatorii vor aduce  materialele necesare, modelul de cusut în format tipărit şi vor oferi îndrumarea necesară pentru a coase în punctul românesc „În cruce”. În măsura posibilităţilor participanţii sunt aşteptaţi să vină la eveniment purtând o ie sau o cămaşă tradiţională, dar aceasta nu este condiţie obligatorie de participare.
Colegiul „Dr. Ioan Meşotă” a fost înfiinţat în anul 1869, ca şcoală reală inferioară în cadrul „Şcoalelor centrale române greco-ortodoxe din Braşov”. În toamna anului 1919, şcoala reală română a fost unită cu şcoală reală maghiară (înfiinţată în anul 1881) pentru a forma liceul real de stat cu opt clase, purtând denumirea de „Dr. Ioan Meşotă”. Între anii 1919-1948 liceul a funcţionat în clădirea fostei şcoli reale maghiare (astăzi corpul „T” al Universităţii Transilvania). Era etapa în care a dobândit faima de şcoală de elită, a cărei absolvire constituia un adevărat certificat de reuşită în viaţă şi un pas sigur spre învăţământul superior. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare