BRAŞOV. Medicii i-au replantat degetele fetiţei accidentate la piscină, dar nu se ştie dacă operaţia a reuşit
Chirurgii bucureşteni au reuşit să-i replanteze cele două degete amputate fetiţei de 10 ani care şi le-a retezat în urma unui salt nereuşit de pe o trambulină într-un parc acvatic din Braşov. Încă nu se ştie dacă acestea îşi vor recăpăta întreaga funcţionalitate.
Fata se pregătea să sară în bazin de la 3 metri când a avut loc accidentul. În imaginile suprinse de camerele de supraveghere, se vede cum cea mică priveşte în jur şi se asigura că nu e nimeni în spatele ei pe trambulină – aşa cum cere regulamentul parcului acvatic. Aflat pe marginea bazinului, unchiul ei îi face atunci un semn. Atentă la bărbat, copilă are o ezitare şi după ce îşi desprinde picioarele de pe platformă, cu un gest reflex, se apucă cu mâinile de balustrada care mărgineşte trambulina. „Din cauza greutăţii corpului s-au smuls două falange. Balustrada are rolul de a opri căderea în lateral, în nici un caz de a te prinde de ea sau de a te susţine de ea”, a spus Alina Puchianu, directoarea parcului acvatic.
Salvamarul i-a recuperat degetele şi le-a pus într-o pungă de gheaţă
Fata era familiarizată cu trambulina. În aceeasi zi, mai sărise de trei ori. După ultima săritură şi-a dat seama că este rănită abia când a ajuns pe marginea bazinului. A avut puterea să iasă singură din apă. Un salvamar a văzut-o rănită şi i-a acordat primul ajutor apoi a chemat de urgenţă aici un echipaj SMURD. Salvamarul a avut prezența de spirit să pună într-o pungă cu gheaţă degetele rupte ale fetei. O ambulanță a adus-o pe cea mică la Spitalul Clinic de Copii din Braşov, apoi a fost transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu, din Bucureşti, unde doctorii i-au replantat falangele. Pentru că vasele de sânge au fost grav afectate, abia peste câteva zile se va şti dacă operaţia a reuşit.
Între timp, poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Incidentul este anchetat şi de protecţia consumatorului. „Am dispus îngrădirea şi suspendarea activităţii acelei zone. Nu în urmă cu mult timp agentul economic a adus modificări la balustradă în sensul că a prelungit-o tocmai pentru a evita un potenţial pericol de cădere”, a declarat Sorin Susanu, comisar şef Comisaraitul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov.
Zona în care s-a petrecut incidentul, primul de acest fel, este vizitată în medie de 800 de persoane în fiecare zi. Reprezentaţii parcului acvatic susţin că au luat toate măsurile de siguranţă, iar regulamentul este afişat la baza trambulinei.
Citiţi şi:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.