BRAȘOV. Medalie de la președintele României și pentru un muzeu
Nu doar cadre medicale și didactice din județul Brașov au fost decorate cu prilejul Zilei Naționale, la Cotroceni. Preşedintele României a conferit Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” (foto 2) Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, care își are sediul în Casa Sfatului, şi altor instituţii de cultură din România.
„Pentru instituţia noastră această medalie este cumva un moment al bilanţului pentru un program de acţiuni culturale început încă din anul 2016, în cadrul proiectului de management al domnului manager Nicolae Pepene, autorul conceptelor şi coordonator pentru aproape toate proiectele şi expoziţiile dedicate aniversărilor istorice din perioada 2016 – 2019”, au notat pe Facebook reprezentanţii muzeului.
Care au enumerat proiectele și expoziţiile organizate în ultimii ani: „Braşov 1916. 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial” (Casa Sfatului, 2016), „Centenarul Vânătorilor de Munte din România” (Casa Sfatului, 2016), filmul documentar „Braşov 1987. Doi ani prea devreme” (2017), Proiectul „Icoane şi gânduri din povestea vieţii Reginei Maria a României” (Reduta Braşov, U.A.M.S.P. Sânpetru, 2017), Expoziţia de fotografie istorică „Regele Mihai (1921 – 2017)” (Casa Sfatului, 2017), Salonul de benzi desenate Braşov 2018 – „ROMÂNIA 100” (Olimpia, Casa Sfatului, Piaţa Sfatului, 2018), Proiectul „Regina Maria, ambasador irezistibil al României Mari” (Casa Sfatului, Piaţa Sfatului, 2019), Festivalul Internaţional de Reconstituire Istorică Braşov, ediţia a IV-a (Piaţa Sfatului, 2019), Festivalul de Benzi Desenate Istorice Braşov – „EUROPA 100” (Olimpia, Casa Sfatului, Piaţa Sfatului, 2019).
Citiți și:
BRAȘOV. Medici militari, decorați de președintele României. Printre ei, șeful centrului de vaccinare
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.