Expres

BRAȘOV. Maternitatea „nouă” se modernizează

 

Au început lucrările de modernizare a corpului nou al Maternităţii Braşov, un proiect pentru care Consiliul Judeţean Braşov a obţinut o finanţare europeană din 2018. Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat luni, fiind predat amplasamentul în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a managerului instituţiei spitaliceşti, dr. Mircea Preda, a şefului unităţii de implementare a proiectului, Mihai Pascu, a proiectantului şi a reprezentantului firmei. Din acest moment, firma constructoare are la dispoziţie 18 luni pentru a implementa lucrările prevăzute în proiectul „Modernizare, dotare şi eficientizare energetică a corpului S+P+7+M şi corp extindere (de legătură) existent între corpul nou şi corpul vechi ale Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie «Dr. I.A. Sbârcea» Braşov”. Estimarea administraţiei judeţene este că lucrările vor fi gata la jumătatea anului 2023.

Pentru modernizarea corpului nou al Maternităţii, Consiliul Judeţean Braşov a accesat în anul 2018 o finanţare europeană în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Conform contractului de finanţare, valoarea totală a proiectului este de 26.552.919,96 lei, din care 15.486.938,18 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată de Comisia Europeană. În urma licitaţiei, contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor a fost semnat pentru suma de 23.369.008 lei, constructor fiind firma săceleană Electroprecizia AG.

Ce lucrări se vor realiza

Prin acest proiect se va realiza reabilitarea termică a corpului nou şi a celui de legătură cu corpul vechi (reabilitate printr-un proiect finanţat de Banca Mondială) din cadrul Maternităţii braşovene. Mai exact, se vor realiza izolarea termică a faţadei, termo-hidroizolarea terasei, înlocuirea instalaţiei de încălzire şi reabilitarea sistemului de furnizare a apei calde, montarea de panouri solare şi pompe de căldură, modernizarea sistemelor de climatizare şi de ventilare mecanică, modernizarea instalaţiilor de iluminat, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate, reparaţii la elementele faţadei care prezintă potenţial pericol de desprindere şi la acoperişul tip terasă, recompartimentări interioare, refacerea trotuarelor, construcţia de rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi lucrările necesare obţinerii avizului de securitate la incendiu.
În interior, cu excepţia saloanelor de la capătul culoarelor, toate celelalte vor avea propria baie.  Acum, în corpul nou de clădire, care va fi modernizat, sunt 103 paturi, însă după finalizarea lucrărilor, numărul de locuri va fi mai mic, pentru că o parte a spaţiului va fi ocupat de băi.

Pentru această investiţie, Consiliul Judeţean Braşov a obţinut autorizaţia de construire încă din luna mai a anului 2020, însă a fost necesar mai mult timp pentru armonizarea documentaţiei de proiectare cu necesităţile exprimate de personalul medical al Maternităţii direct afectat de modul în care se va organiza şantierul, precum şi pentru recepţionarea proiectului tehnic. De altfel, acest proiect a ajuns în stadiul actual destul de greu, după cum a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea. „Am întâmpinat unele dificultăţi cu acest proiect investiţional, de la faptul că am fost nevoiţi să desfăşurăm mai multe proceduri de achiziţie pentru a reuşi să adjudecăm proiectarea şi execuţia lucrărilor, şi până la faptul că a fost necesar un timp suplimentar pentru a avea un proiect tehnic care să respecte toate cerinţele. Însă, din acest moment avem cale liberă pentru demararea lucrărilor. Maternitatea braşoveană este una dintre instituţiile noastre medicale care au beneficiat de un număr însemnat de investiţii, realizate pe toate planurile, atât în ceea ce priveşte infrastructura de clădiri de care dispune, cât şi în modernizarea şi dotarea cu cele mai noi şi performante echipamente medicale. Putem spune, pe bună dreptate, că ne mândrim nu doar cu aspectul acestui spital şi cu condiţiile asigurate cadrelor medicale şi pacientelor internate aici, cât mai ales de calitatea actului medical prestat la cel mai înalt nivel”, a declarat șeful administrației județene.

La Maternitate, şi corpul vechi a fost complet reabilitat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare