Expres

BRAŞOV. Maşinile abandonate pe domeniul public, ridicate de Poliţia Locală

  • masiniabandonate1.jpg
  • masiniabandonate2.jpg
 

Primăria Brașov, împreună cu Poliția Locală și firma cu care municipalitatea are contract, continuă activitatea ridicării vehiculelor abandonate pe domeniul public, informează instituţia.

Drept urmare, astăzi au fost ridicate două astfel de vehicule, un autoturism Kia aflat pe strada Drumul Cernatului și un Volkswagen Passat de pe Bulevardul Saturn.

Procedura ridicării autovehiculelor abandonate pe domeniul public este plină de formalități și etape obligatorii care trebuie parcurse, pornind de la sesizarea cetățenilor sau inspectorilor de teren privind existența acestor vehicule, identificarea mașinilor, identificarea proprietarului, notificarea acestuia în mai multe rânduri pentru a-și recupera singur mașina și, în cele din urmă, emiterea unei dispoziții de primar în baza căreia se  face ridicarea autovehiculului și depozitarea lui într-un spațiu special amenajat, de unde, în cele din urmă, dacă vehiculul nu este recuperat de proprietar, acesta ajunge la fier vechi.

„Dorim să atragem atenția cetățenilor din Brașov care au mașini abandonate pe domeniul public că dispoziția de primar referitoare la ridicarea mașinii trebuie respectată. Indiferent că se mută mașina dintr-un loc în altul, ea este identificată după numărul de înmatriculare, după numărul de serie șasiu, și va fi ridicată cu siguranță, indiferent unde se află pe domeniul public pe raza municipiului Brașov, odată emisă dispoziția de primar, care este ultima fază înantea ridicării efective a mașinii”, a declarat viceprimarul Laszlo Barabas.

Anul trecut au fost identificate pe domeniul public 302 mașini abandonate, dintre care 189 au fost mutate chiar de proprietari după ce au primit primele somații, potrivit unei statistici a Poliției Locale. 28 de brașoveni au dovedit că autoturismele lor nu se înscriu în categoria vehiculelor abandonate, iar 85 au fost ridicate. În acest an au fost rezolvate 578 de cazuri de vehicule abandonate pe domeniul public, dintre care 239 au fost ridicate de primărie, și 339 de proprietari. În lucru, în diferite faze procedurale, se află încă 198 de dosare.

„Potrivit HCL nr. 337/2017, prin care a fost aprobat Regulamentul privind identificarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al Municipiului Braşov, se consideră vehicul fără stăpân vehiculul de orice categorie, fără plăcuţă de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, staţionat pe domeniul public sau privat al municipiului Braşov de cel puţin un an, al cărui proprietar sau deţinătorul legal este necunoscut. De asemenea, se consideră vehicul abandonat vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al municipiului Braşov de cel puţin un an, al cărui proprietar legal este cunoscut, însă există indicii temeinice, determinate de starea improprie circulaţiei acestuia pe drumurile publice, din care rezultă intenţia neechivocă a proprietarului sau a deţinătorului legal de a renunţa la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului”, precizează Primăria Braşov.

Cetățenii care constată existența unor astfel de vehicule au posibilitatea să anunțe Poliția Locală, la numărul de telefon 0268.954.

Foto: Primăria Braşov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare