Expres

BRAȘOV. Masă caldă în trei școli din județ

 

Guvernul României a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, programul-pilot „Masa caldă” de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Până acum programul funcţiona în 50 de şcoli. Astfel, începând din semestrul al II-lea al anului şcolar 2019-2020, programul „Masa caldă” se va desfăşura în 150 de unităţi de învăţământ. Elevii vor primi un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, în limita valorii zilnice de 10 lei/beneficiar (inclusiv TVA). În judeţul Braşov, proiectul ar urma să includă, pe lângă Școala din Părău, unde funcționează deja de trei-patru ani, Ticuşu Vechi şi Lisa.

„În urma pilotării programului în anii precedenţi, s-au constatat o serie de efecte pozitive asupra beneficiarilor direcţi şi indirecţi, dintre care amintim: scăderea ratei abandonului şcolar, diminuarea absenteismului şi a întârzierilor la prima oră, formarea deprinderii la copii a unei alimentaţii sănătoase, consolidarea relaţiei familie-şcoală prin implicarea părinţilor în educarea copiilor în privinţa unei alimentaţii sănătoase şi reducerea migraţiei elevilor din unităţile de învăţământ din mediul rural către unităţile de învăţământ din mediul urban”, se arată pe site-ul Ministerului Educaţiei.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button