BRAȘOV. Marșul colindătorilor, ca datorie antisecularizare
„Dacă acum 30 de ani se ieșea în stradă spunându-se «Tatăl nostru», cu riscul pierderii vieții, în preajma acestui Crăciun toți brașovenii creștini sunt chemați să continue lupta împotriva secularizării, participând, timp de aproximativ două ore, la acest marș. Este o datorie sfântă, dar și o mare bucurie. Marșul colindătorilor este organizat, pentru a șasea oară consecutiv, de Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, în parteneriat cu Protopopiatului Ortodox Brașov, Asociația Sfântul Ierarh Luca al Crimeei, ASCOR – Brașov, Aproapele meu și Pax Travel”, spune Gina Pîslaru, reprezentantul organizatorilor.
Este vorba despre Marșul colindătorilor, care a avea loc duminică, 22 decembrie, de la ora 17:00. Grupul de colindători, care va vesti, ca în fiecare an, Nașterea Domnului, în costume populare și cu făclii aprinse în mâini, va pleca din Piața Unirii, din fața Bisericii Sfântul Nicolae, pe traseul: Str. Băilor, Parcul Gheorghe Dima, Str. George Barițiu, Piața Sfatului, Str. Republicii, Bd. Eroilor, Troița de la Prefectură, Monumentul Eroilor și, în final, Cimitirul Eroilor Revoluției.
Vor fi colindate mamele și cadrele medicale, la Maternitate, și se vor face câteva opriri, în Piața Sfatului, la Crucea din fața Prefecturii și la Monumentul Eroilor, de la Teatrul Dramatic, apoi va fi făcut un parastas la Cimitirul Eroilor, pentru pomenirea celor căzuți la Revoluția din 1989.
Cei care vor să participe sunt așteptați, începând cu ora 16.30, în Piața Unirii și sunt rugați să aducă o candelă și, dacă este posibil, să fie îmbrăcați în costume naționale tradiționale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.