Expres

BRAȘOV. Marius Cisar face azi „popas” la teatru pe ultimul său drum

 

BRAȘOV. Omagiu emoționant pentru managerul Redutei

Colegii de la Teatrul „Sică Alexandrescu” refuză să creadă că, la doar 51 de ani, actorul Marius Cisar, care era și manager al Centrului Cultural Reduta, a dispărut pentru totdeauna, în urma unui infarct survenit chiar când era la birou.

Despre Marius nu cred că o să pot vorbi vreodată şi cred că nimeni din Teatrul Sică Alexandrescu nu va putea vorbi la timpul trecut. Pentru că Marius este mai mult decât colegul nostru, este prietenul nostru, un suflet luminos care, iată, a pornit spre lumină. Iar noi o să zâmbim cu el, pentru că-i vom revedea zâmbetul, iar noi o să râdem cu el, pentru că îi vom auzi mereu glasul şi o să ne înclinăm în faţa spectatorilor cu el, de pe scenă, atunci când dragostea lui pentru teatru o să bată din palme, din sală. Marius, noi te iubim!”, a declarat managerul TSA, actorul Gabriel Costea, pentru RTT.

Trupul neînsufleţit al lui Marius Cisar va fi depus marţi, 25 august, între orele 13.00 și 18.00, în foaierul Teatrului „Sică Alexandrescu”. La ora 19.30 va avea loc priveghiul la Biserica Sf. Treime din Șchei, iar miercuri, 26 august, tot aici, de la ora 12.30 va avea loc înmormântarea.

Absolvent al Academiei de Arte George Enescu din Iaşi, Facultatea de Teatru, promoţia 1994, Marius Cristian Cisar a devenit de atunci actor al Teatrului „Sică Alexandrescu”, dăruindu-se publicului prin cele peste cincizeci de roluri interpretate. O parte dintre ele sunt enumerate aici.
Din 2009 a ajuns a conducerea Centrului Cultural Reduta Braşov, punând bazele unui festival naţional de teatru dedicat liceenilor, „Amprente”, dar şi a unui important festival naţional de teatru politic, destinat teatrelor profesioniste, „Scenele Memoriei”.

Citiți și:

BRAȘOV. Doliu în lumea artistică și culturală

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button